Dezvolta-i copilului trau increderea in sine

Increderea in sine trebuie sa existe inca de la cele mai mici varste.

Copilul tau trebuie sa invete sa aiba incredere in propriile capacitati si sa aiba o buna imagine de sine. Orice fel de descurajare si ulterior o atitudine indiferenta a parintilor va duce la dezvoltarea unui copil interiorizat, frustrat, care va intampina in timp adevarate probleme de adaptare si de comunicare sociala.

De aceea, parintii si eventual fratii mai mari sunt cei care au un rol capital in dezvoltarea emotionala si cea a personalitatii copilului. O data cu dezvoltarea fizica, un copil trebuie sa se dezvolte si ca temperament si personalitate. El nu trebuie sa ajunga sa isi spuna: "Nu sunt bun", "Nu ma pricep", "Nu am sa reusesc niciodata" sau "Nu sunt in stare sa fac nimic".


Dimpotriva, copilul trebuie sa spuna tot timpul "Am sa reusesc" sau cel mult "Am sa incerc", atitudine care il va ajuta cu siguranta sa mearga mai departe cu fruntea sus. Singurele lui momente de negare trebuie sa se rezume la o sinceritate de genul "Nu stiu", in ideea ca in secunda doi va cere ajutorul si explicatiile unei persoane care il poate ajuta.

Ce reprezinta increderea in sine pentru copilul tau?

La varste fragede, copilul inca nu are in gandire termenul de "incredere in sine". In orice caz insa, el isi poate da seama daca se simte capabil sa faca ceva anume sau nu, simte cand este apreciat si cand nu si isi cunoaste limitele care de cele mai multe ori il sperie atunci cand nu primeste ajutor
din partea adultilor.

Increderea in sine ii va conferi copilului un sentiment de siguranta de care are nevoie pentru a indeplini diferitele sarcini zilnice. Un copil increzator in sine se descurca mai bine la scoala si reuseste sa isi faca mai multi prieteni, este mai comunicativ si reuseste sa atraga si simpatia profesorilor. In schimb, copilul care da dovada de teama, crispare si interiorizare nu reuseste sa se descurce la fel de bine in viata de zi cu zi. Iar problemele se vor complica o data cu inaintarea in varsta.

Care este rolul parintilor in crearea unei bune imagini de sine copilului lor?

Multi parinti nu isi dau seama de faptul ca ei reprezinta primul si de multe ori singurul model al copilului pe care il au. Parintii sunt cei care isi petrec cel mai mult timp cu copilul si, instinctiv, acestia le asimileaza comportamentul si ideile in cea mai mare parte.

Parintii au astfel un rol capital in dezvoltarea copilului, nu numai fizica, ci mai ales psihica. Parintele trebuie sa aiba grija ca cel mic sa invete lucruri noi, sa fie mereu curios, plin de viata si sa stie cand sa apeleze la cei mari si cand sa se descurce pe cont propriu.



Ce trebuie sa faca parintii?

1. Formularea si tonul fac totul

Atunci cand copilul esueaza, multi parinti obisnuiesc sa il descurajeze si mai mult. Dincolo de supararea celui mic, parintele greseste prin faptul ca ii reproseaza la randul lui esecul. Multi cred ca asa isi ambitioneaza copilul si ca il determina sa fie mai bun data viitoare. Efectul insa este exact pe dos. Copilul este afectat, primeste si reprosul parintelui si nu stie cum sa argumenteze pentru a arata ca nu a facut-o intentionat. El se inchide in sine si este convins ulterior ca intr-adevar nu este in stare de nimic, odata ce parintele este atat de dezamagit.

Incearca o cu totul alta abordare. In loc sa il certi, spune-i ca data viitoare va reusi cu siguranta. Cel mult sugereaza-i sa fie mai implicat si mai constiincios, insa ai grija sa o spui pe un ton prietenos.

2. Fii un model de incredere in sine pentru copilul tau

Asa cum spuneam si mai sus, copilul vede in parinte principalul model. Daca tu esti o persoana pesimista, care nu se simte capabila si care esueaza mai tot timpul, sunt sanse foarte mari ca cel mic sa iti semene.

De aceea fii tu la randul tau o persoana stapana pe situatie, iar copilul se va simti in siguranta si va avea parte in timp de un respect de sine crescut.

3. Asigura-i o atmosfera de siguranta si afectivitate

Copiii crescuti in medii stresante, cu probleme in familie nu se pot dezvolta ca toti ceilalti copii. Ei vor intampina in permanenta o dificultate in a avea incredere in fortele proprii

, prin simplul fapt ca nu se simt in siguranta in mediul de acasa.

Ofera-i copilului tau o atmosfera placuta acasa, invata sa comunici mai mult cu el si cu siguranta vei observa schimbari semnificative in ceea ce priveste confortul lui psihic.

4. Ofera-i sau sugereaza-i activitati placute

Pe cat posibil, incearca sa-i oferi copilului tau si altceva decat acel du-te - vino - scoala - acasa zilnic.
Prezinta-i si ofera-i ulterior posibilitatea de a face un sport, de a face parte dintr-un grup artistic sau de a avea un nou hobby.

Orice tip de activitate extrascolara il poate ajuta pe cel mic sa se dezvolte pe plan personal, il va face mai comunicativ si mai apropiat de cei de varsta lui.

In timp isi poate cunoaste noi aptitudini si va deveni cu mult mai increzator in fortele proprii.

Programul dezordonat-o patima camuflata

... ..., cateva ganduri despre "timpul nostru cel de toate zilele" ... ...;

Auzim din ce in ce mai des pe om spunand: "Nu mai am timp pentru nimic!"

Tot mai mult, omul zilelor noastre sta cu ochii pe ceas sau cu telefonul mobil in mana: da un telefon, verifica un mesaj, se uita la ceas, cauta sa isi aminteasca ceva de prin agenda, totul pentru ca nu cumva sa uite ceva din programul zilei.


Ceva nu este in regula cu aceasta vreme fara timp! Si inainte aveau oamenii serviciu si casa, copii si griji, insa astazi abia de le mai pot face fata. Zilnic ma uit pe fetele oamenilor pe langa care trec: mai intristate, mai abatute, mai indepartate, mai pline de griji si cu programe mai incarcate.
Se arata a fi din ce in ce mai adevarate vorbele lui Antoine de Saint-Exupery, care zic: "Tristetea este intodeauna formata din timpul care curge si nu si-a dat roadele." Omul a ajuns sa alearge neincetat, de dimineata pana seara, insa, cu toate acestea, nimic nu il multumeste, nimic nu il odihneste din cele pe care le face. Omul isi foloseste rau timpul primit in dar.


Moralistul francez Jean de la Bruyere da o sentinta scurta acelora care se plang de faptul ca nu au timp pentru nimic sau ca au mult prea putin. El spune astfel: "Cei care isi intrebuinteaza rau timpul sunt cei dintai care se plang de scurtimea lui." Prin urmare, nu au timp decat aceia care nu sunt in stare sa si-l dramuiasca asa cum trebuie, adica aceia care sunt tinuti de "patima programului dezordonat", deoarece oricare ar fi durata timpului, stiinta intrebuintarii lui il poate face intotdeauna sa fie mai lung.

Sa fie aceasta insa cu adevarat o patima personala sau doar o simpla stare de fapt a lucrurilor?
Gandul imi spune ca programul dezordonat a ajuns patima, si inca una foarte perfida, camuflata sub lozinci de genul "asta-i lumea", "ce sa facem, mergem inainte", "asta este societatea", "si ce daca nu am timp de nimic, toti sunt asa".


Imi dau seama ca programul dezordonat este o patima mai ales privindu-i pe cei foarte putini dintre noi care inca au inca timp pentru toate, care le fac pe toate ale zilei si inca le mai ramane ceva timp pentru ei. Un cuvant al lui Marcel Proust m-a pus pe ganduri, si anume: "Zilele sunt egale pentru un ceasornic, dar nu pentru un om." Acum imi dau seama de ce zic multi oameni, mai ales dintre cei de la oras, cum ca "timpul s-a scurtat, ora nu mai e cum era o data" si altele asemenea.


Omul gaseste timp pentru a face multe, insa foarte rar pentru a le face pe cele ce merita cu adevarat timpul alocat lor. E timp pentru a face lucruri proaste si nefolositoare, insa niciodata nu e timp pentru a face lucrurile cele bune. Aici se descopera inselaciunea diavolului - intotdeauna va gasi omul timp pentru a-si petrece ziua in orice altcceva afara de rugaciune, citire si asezare sufleteasca.


Daca omul primeste o invitatie la distractie, cu siguranta va gasi timpul necesar spre a o satisface, insa "o invitatie" la biserica, la Sfanta Liturghie sau la o alta slujba, de cele mai multe ori vine cand omul are programul prea incarcat sau este deja prea obosit pentru altceva. Deci timp avem, insa nu il folosim in ceea ce merita cu adevarat.


Sfintii Parinti sunt foarte categorici in privinta folosirii cu intelepciune a timpului. Astfel, ei ne indeamna neincetat sa ne chibzuim cu mare grija fiecare zi, fiecare ceas, fiecare clipa, caci orice clipa poate naste vesnicia. O clipa poate insemna o vesnicie, pentru ca fiecare clipa ne poate costa vesnicia. Nicolae Iorga, gandind la moarte, spune urmatorul cuvant: "Pierzi in viata ani la rand si la moarte cersesti o clipa." Nici un om nu stie cand va muri, nici un om nu stie cand va inceta a mai putea lucra in timp, nici un om nu stie clipa de care ii va atarna vesnicia.


Frumos spune o minte luminata: "Nu poti omori timpul fara a insulta vesnicia." Prin urmare, un om care isi pierde timpul sau il foloseste in ce nu trebuie, se arata a fi nebagator de seama si indiferent fata de viata vesnica ce va urma acesteia de aici. Ba mai mult, omul dezordonat nu va pierde doar vesnicia, ci inca si restul vietii pe care o mai are de trait pe acest pamant. Astfel, "pierderea vremii bune este samanta si maica vremii rele", dupa cum spune Dimitrie Cantemir.
Parintele Gheron Iosif vorbeste despre programul de peste zi al omului ca despre o mare datorie, un program dezordonat fiind asociat unei vieti lipsita pana si de cea mai mica asezare. El aducea adesea in fata ucenicilor programul marilor nevoitori athoniti, spunanad: "Una dintre principalele caracteristici ale nevoitorilor binecuvantati era exactitatea programului vietii lor. (...) Inceputul dobandirii caracterului si personalitatii se afla in staruinta de a urma un mod de viata programat si sistematizat. (...) Prin respectarea unui program statornic, omul dobandeste hotarare si barbatie, lucru foarte important si absolut necesar in viata noastra, mai ales pentru ca nevointa noastra este lupta, si inca una crancena. (...) Programul in viata este contributia cea mai importanta la sporirea duhovniceasca."


Lumea are nevoie de o pauza, de o clipa de liniste, in lupta ei de a rezista vitezei actuale. Sa parasim zgomotele si sa dam inapoi lumii linistea de care are nevoie; sa lasam telefonul mobil sa se "odihneasca" si televizorul sa se "racoreasca"; sa nu mai iesim din casa fara vreun rost bine determinat; sa ne asezam pe fotoliu sau in pat, chiar fara a adormi; sa luam in mana o carte buna si sa vorbim cu omul despre om si, cu atat mai mult, sa vorbim cu Dumnezeu despre tot.
Sa parasim deci acele fapte care ne fura, chiar impotriva vointei noastre, ore intregi de peste zi. Sa ne nevoim in a ne pune ordine in programul zilnic, in savarsirea sustinuta a celor bune si folositoare si in parasirea acelor fapte "sugative" de timp.


Amanarea este hoitul timpului !

Sa ne amintim de canonul de rugaciune, de rugaciunea de dimineata, de rugaciunea de seara, de rugaciunile din vremea mesei, de vorbitul in liniste cu sotia, cu mama, cu copilul, cu fratele sau cu un prieten. Sa ne amintim ce inseamna a sta si a asculta in liniste o melodie sau a citi o carte.
Cat de bine se regasesc toate cele spuse mai sus in poezia "Glossa", a lui Mihai Eminescu.Redau aici doar cateva fragmente din aceasta poezie.

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate.

Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte ?!

Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Cand cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

Teodor Danalache