Poveste: "documentaristico-istorica" ...

Enturemosamopet

motto(r): "Doar cel care ştie să lege literele va înţelege alfabetul". Emanuel Geibel


A fost odată un Om care purta în sufletul lui o mare şi neobişnuită dragoste, iubea cuvintele. Contrar pasiunii, nu era vorbăreţ, de fapt, niciodată nu a fost zărit în compania altor oameni schimband cuvinte în stoluri de poveşti sau tocmind întâmplări cu aceştia.

Apropiaţii Omului, după ce s-au luptat cât s-au luptat cu felul lui de-a fi, l-au lăsat resemnaţi să trăiască în legea cuvintelor, departe de ei ...;

Locuia singur, dar casa nu arăta a casă de om.
Patul, masa şi singurul scaun erau construite din cărţi.

La rândul lor, pereţii casei erau clădiţi din tomuri şi dicţionare, dintre primele pe care le descoperise şi din care învăţase fiecare cuvânt în parte, iar acoperişul era şi el din coperta uriaşă al unui atlas secret cu lumile invizibile.

Foile de papirus care-i acopereau ferestrele, nu lăsau nici razele de soare, nici cele lună să intre în odaia ticsită de cărţi, dar nici privirile curioase care iscodeau obraznic ciudăţeniile create de Omul de poveste.


De luni de zile era absorbit în întregime de un neobişnuit experiment asociat cu un studiu metaştiinţific, declanşat în momentul în care şi-a dat seama că ştia toate cuvintele, din toate limbile pământului şi din toate domeniile savante.

Nu trăise până atunci o zi mai nenorocită şi mai neagră, ca atunci când stupefiat a realizat că rostul lui pe lume a fost anulat de limita domeniului de studiu ales.

De durere şi frică s-a prăbuşit în patul de cărţi şi şi-a aşezat tâmpla pe unul din tomurile preferate, un antic-vechi-şi-de-demult dicţionar, care aduna în paginile prăfuite toate cuvintele referitoare la vieţuitoarele pământului. Din obişnuinţă a început să le înşire în minte, şi uşor bolborosit în afara ei, dar şi-a dat seama că în spatele fiecărui cuvânt rostit nu exista absolut nici o imagine.

Nu era în stare să facă nici cea mai mică diferenţă între o coşelină sau Pseudococcus longispinus, Phenacoccus solani, Ferrisia virgata, Planococcus citri şi o narcisă sau Narcissus cyclamineus amaryllidaceae.


Ochii îi fierbeau în orbite, iar sufletul i-a amuţit. Atunci, disperat a răsturnat toate cărţile ce le avea în jur, iar din coperţi de mucava a încropit câteva ghivece pentru baza experimentului său.


Cu formule abracadabrice a reuşit să altoiască litere şi cuvinte care la rândul lor îmboboceau şi înfloreau în alte forme, dar mai ales în alte înţelesuri. Primele experimente l-au încântat, era mândru de ele, iar de metacuvântul "enturemosamopet" era de-a dreptul copleşit. Acesta era produsul combinaţiei dintre 3 litere de “e” şi cuvântul “caramel”. Era suficient să rostească "enturemosamopet" şi simţea pe cerul gurii aroma dulce-amăruie, care nu era o iluzie, ci Realitatea!
Era o senzaţie autentică, dar mai ales un semn, că oamenii se pot bucura de ştiinţa lui, hrănindu-se de acum înainte cu rostiri de cuvinte, ceea ce ar fi rezolvat suma problemelor, a bolilor, a disputelor şi războaielor. Poate chiar şi-a morţii, într-o zi...

Fericit, a ieşit din casă să ducă celor din oraş vestea incredibilă despre marea lui Descoperire, dar pe străzile pietruite era o vânzoleală de nedescris.
Baricade, oameni încrâncenaţi, agitaţi, îmbrăcaţi la fel, cu haine de culoarea pământului, iar în mâini cu obiecte stranii din metal care scuipau infernul către cer.
Nu înţelegea nimic din ce-şi vorbeau între ei şi nici aceştia nu dădeau semne că ar fi înţeles ce încerca să le explice el.


Nu vreau să continui mai departe povestea pentru că ceea ce a urmat ar semăna tristeţe în ochii celor care citesc aceste cuvinte, dar nici nu vreau să tastez punctul final până nu vă spun că în oraşul pustiit de război, a rămas undeva ascunsă după tufe uriaşe de narcise cyclamen, casa de cărţi a Omului îndrăgostit de cuvinte, în care şi acum aşteaptă să fie culese cuvintele aducătoare de bine şi pace din ghivecele de mucava.