
Sotiei mele,
Eu nu te vad, decat cand sunt departe,
Caci altfel te confund mereu cu mine.
Te pierd din ochi, cand te privesc de-aproape,
Dar cand esti peste zari, visez cu tine.
Nu te doresc, cand tu imi esti de toate,
Dar sunt flamand, cand singur sunt cu toti.
Nu-mi odihnesc privirea de sub pleoape
Decat pe chipu-ti ce-l visez in nopti.
Sunt mandru ca te am, dar nu-ti stiu pretul.
Te dau mereu pentru nimicul gol,
Ma saracesc nerod, desi eu par semetul
Cand hoti si-nselatori imi dau ocol..
Leningrad, 1989, Daniel Branzai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu