... in calitate de iubitori de cai, haideti sa citim o alta poveste cu talc de-a lui Vasile Militaru:
Un magarus, odata,
Avand abia un an
Si care ramasese, de mama si de tata,
Orfan, -
Ne mai avand nici hrana,
Nici un pic de adapost
Si numai din pomana
Traind, mai mult in post, -
S'a 'mbolnavit, sarmanul, umbland prin vant si ploaie
Si s'a lasat sa moara
In drumul catre moara
Pe-un maldar de gunoaie!
Trecand insa pe-acolo un cal, cu-argint pe frau, -
Ce se plimba, ca omul satul si fara pas,
Si avea livezi intinse, hambare mari cu grau,
Capite de otava, trifoaie si ovas, -
Il pinse-atata mila de bietul baietan
Sarac, uitat de lume, bolnav, ba si orfan,
Ca l'a luat indata de pe gunoi pe sus
Si drept la el acasa milosul cal l'a dus.
Aci, dormind pe moale si cu'ngrijire buna,
S'a 'nzdravenit magarul, in mai putin de-o luna
Si, ca sa nu 'nsir vorbe prea multe si desarte, -
Voi spune ca magarul fu dat sa'nvete carte!
La scoala, magarusul nu mai avea pereche,
De multa 'nvatatura ce tot baga 'n ureche;
Ba chiar dormind cu cartea mereu sub capatai, -
In fiecare clasa fu premiat intai!
Si nu mai putea 'n sine prea milostivul cal
Cand fiecare dascal ii tot spunea: "Halal!"
"Mai rar elev sa aiba la carte-atata har!"
"Mai rar
"Asa magar!!
- Si?. S-a facut magarul un mare carturar!
Dar calul cu atata nu-i multumit in sine
Si, ca sa-l fericeasca, ii face si mai mult bine:
Ii cauta, cu zestre, de mare neam sotie,
Porneste nunta 'n lege, cu-o'ntreaga herghelie
Si, -dar fara pereche, - ii da a lui mosie!
E fericit magarul cum nici nu se mai poate,
Cand viata lui e plina in totul cu de toate!
Mergandu-i numai bine, avand in toate spor,
Cu tot mai multa vaza in ochii tuturor,
Mi-s'a trezit magarul ca-i mare dregator.
Si, -cum poporul zice ca e sub cer o scara,
Pe care unii sue, iar altii coboara, -
In timp ce Dregatorul e tot mai cu noroc,
Spre calul plin de mila se napusteste-un foc;
Ii arde tot avutul, cu cel din urma-arac,
Si bietul cal ramane ca nimeni de sarac!
Pe-aci, pe-aci, sarmanul sa moara, de durere,
Dar i-a venit indata o mare mangaiere:
Magarul n'o sa-l lase pe drum in vant si ploae,
Cum el a fost odata, pe-un maldar de gunoaie…
"Ce bine-mi pare, Doamne, caci am putut prin tine,
"Sa fac si eu pe lume magarului un bine!
"Ma duc acum la dansul; la cine m'asi mai duce,
"Pan'oi avea la crestet si eu o sfanta cruce?"
"La el gasi-voi odihna, otava prin poene
"Si mangaeri, sa-mi svante o lacrima prin gene;"
Asa gandea sarmanul de cal, mergand pe drum,
Vazand in fata-i totul ca'nvaluit in fum,
Dar cand batu la poarta ce-avea sa-I fie scut, -
Magarul, fara suflet, nici nu l'a cunoscut!
Un an intreg, pe urma, zacu in vant si ploae,
Sarmanul cal, pe-acelaesi mormane de gunoaie,
Pe-cari odinioara,
Gasise magarusul bolnav, tragand sa moara…
Si 'ntr'un amurg de toamna frumoasa si tarzie,
Cand bietul cal intrase aproape in agonie, -
Trecu pe-acolo, mandru, magaru' cel bogat,
Care 'ngana un cantec domol, taraganat;
Dar cand vazu de-aproape, pe calul muribund,
Cu rasuflarea stinsa, cu ochii dusi afund, -
Magarul zise'n sine:
"Tot moare pana maine; sa-i fac si eu un bine,
"Sa nu se chinuiasca prea mult aci 'n poteci;"
Si-i dete una 'n frunte, de-l adormi pe veci…
..., ..., ...;
Asa fac si-unii oameni: luati de prin bordeie
Si 'nvestmantati in aur, prin sfantul milei har, -
Ei nu'nteleg pe lume, recunostinta ce e,
Cum n'a 'nteles aceasta nici secul de magar!
"Artistul este un frate al oamenilor carora are sa le comunice in secret ceva ce natura i-a incredintat numai lui. (George Enescu)
marți, 22 februarie 2011
Vasile Militaru
Vorbe cu Tâlc
(către cititorii mei)
Aceste Vorbe cu Tâlc au izvorât dintr-o adâncă iubire de oameni. Scrise cu dorinţa de a folosi poporului - drept o cinstită călăuză pe căile tuturor virtuţilor...
Vă mulţumesc, dragii mei cititori, pentru dovada ce mi-aţi făcut astfel, confirmând înşivă că sămânţa acestor învăţături morale n-a căzut pe piatră seacă, ci a prins rădăcini în ogorul sufletului vostru, din care va ieşi rod luminos...
Deci nu din trufie, ci ca să vă arăt cât de mare este mulţumirea ce simt că v-am putut fi de un asemenea folos, mi-aş lua voia să vă spun că, de s-ar încheia şirul zilelor mele pe pământ mâine, aş socoti împlinită o bună parte din datoria mea de om...
În grădina largă-a vieţii, omul seamănă cu-o floare:
Vine toamna ... cade bruma ... Biruită, floarea moare,
Dar rămâne amintirea celor buni, care-şi iau drumul,
Cum din floarea-mbătătoare ne rămâne, scump, parfumul!
Pururea, înţelepciunea are culmi ce urcă-n stele
Şi, de veacuri, fericirea stă pe culmile acele.
Aşadară, fericirea, în zadar o cată unii,
Dacă nu pot să atingă culmile înţelepciunii!
Câinelui ce-mi stă-n ogradă, îi arunc de azi pe mâine,
Pentru paza lui cinstită, câte-un colţ uscat de pâine
Şi, de câte ori mă vede, prin ogradă sau în prag,
Câinele, cu-a lui privire, îmi arată - atâta drag,
Încât, grai de om să aibă, şi iubirea lui fierbinte
Mai duios, el n-ar fi-n stare să mi-o spună prin cuvinte ...
Un argat, ţinut de milă şi sătul numai de bine,
Cu nespusă vrăjmăşie caută mereu la mine
Şi, din ambele fiinţe căror astfel le dau pâine,
Eu mă-ntreb în toată clipa: "Care-i om şi care-i câine?"
Sfânta moarte, totdeauna secerând după-al ei plac,
Nu-ţi ia-n seamă bogăţia; când te ia, te ia sărac.
Pentru că, întreg avutul ce în viaţă tu l-ai strâns,
Ea îl dăruieşte celor cari te duc la groapă-n plâns,
Ca şi cum ar vrea să-ţi spună: "Ai strâns aur ca tezaur,
Pe când Dumnezeu îţi cere numai sufletul de aur!"
De-ai primit un dar, tu cată bucurii prea mari să n-ai;
Cei mai mulţi, când îţi fac darul se gândesc: ce-o să le dai?
Bogăţia, ca femeia, câte-odată stă de şagă:
Vine pe neaşteptate şi te lasă când ţi-e dragă!
Dacă vrei vrăjmaşul de-astăzi să te-mbrăţişeze mâine,
Pentru piatra ce-ţi aruncă, tu aruncă-i lui o pâine.
Tigrul, gata să sfâşie, îl vei face astfel câine!
Poţi găsi, când ai pierdut, un ac în aria cu grâu,
Un cal sălbatic în pustiuri, un peştişor scăpat în râu,
Un corb în noapte când nu ard, pe cer, nici stelele, nici luna,
Dar cinstea ta, când ai pierdut-o, pierdută-i pentru-ntotdeauna.
În răsfăţ de-ţi creşti copilul şi-l laşi zilnic fără frâu,
Tu ai semănat neghină, socotind că semeni grâu.
De trei ori: vai ţie, mamă, în asemeni greş, că mâine,
Vei mânca, muiată-n lacrimi, cea mai otrăvită pâine!
(către cititorii mei)
Aceste Vorbe cu Tâlc au izvorât dintr-o adâncă iubire de oameni. Scrise cu dorinţa de a folosi poporului - drept o cinstită călăuză pe căile tuturor virtuţilor...
Vă mulţumesc, dragii mei cititori, pentru dovada ce mi-aţi făcut astfel, confirmând înşivă că sămânţa acestor învăţături morale n-a căzut pe piatră seacă, ci a prins rădăcini în ogorul sufletului vostru, din care va ieşi rod luminos...
Deci nu din trufie, ci ca să vă arăt cât de mare este mulţumirea ce simt că v-am putut fi de un asemenea folos, mi-aş lua voia să vă spun că, de s-ar încheia şirul zilelor mele pe pământ mâine, aş socoti împlinită o bună parte din datoria mea de om...
În grădina largă-a vieţii, omul seamănă cu-o floare:
Vine toamna ... cade bruma ... Biruită, floarea moare,
Dar rămâne amintirea celor buni, care-şi iau drumul,
Cum din floarea-mbătătoare ne rămâne, scump, parfumul!
Pururea, înţelepciunea are culmi ce urcă-n stele
Şi, de veacuri, fericirea stă pe culmile acele.
Aşadară, fericirea, în zadar o cată unii,
Dacă nu pot să atingă culmile înţelepciunii!
Câinelui ce-mi stă-n ogradă, îi arunc de azi pe mâine,
Pentru paza lui cinstită, câte-un colţ uscat de pâine
Şi, de câte ori mă vede, prin ogradă sau în prag,
Câinele, cu-a lui privire, îmi arată - atâta drag,
Încât, grai de om să aibă, şi iubirea lui fierbinte
Mai duios, el n-ar fi-n stare să mi-o spună prin cuvinte ...
Un argat, ţinut de milă şi sătul numai de bine,
Cu nespusă vrăjmăşie caută mereu la mine
Şi, din ambele fiinţe căror astfel le dau pâine,
Eu mă-ntreb în toată clipa: "Care-i om şi care-i câine?"
Sfânta moarte, totdeauna secerând după-al ei plac,
Nu-ţi ia-n seamă bogăţia; când te ia, te ia sărac.
Pentru că, întreg avutul ce în viaţă tu l-ai strâns,
Ea îl dăruieşte celor cari te duc la groapă-n plâns,
Ca şi cum ar vrea să-ţi spună: "Ai strâns aur ca tezaur,
Pe când Dumnezeu îţi cere numai sufletul de aur!"
De-ai primit un dar, tu cată bucurii prea mari să n-ai;
Cei mai mulţi, când îţi fac darul se gândesc: ce-o să le dai?
Bogăţia, ca femeia, câte-odată stă de şagă:
Vine pe neaşteptate şi te lasă când ţi-e dragă!
Dacă vrei vrăjmaşul de-astăzi să te-mbrăţişeze mâine,
Pentru piatra ce-ţi aruncă, tu aruncă-i lui o pâine.
Tigrul, gata să sfâşie, îl vei face astfel câine!
Poţi găsi, când ai pierdut, un ac în aria cu grâu,
Un cal sălbatic în pustiuri, un peştişor scăpat în râu,
Un corb în noapte când nu ard, pe cer, nici stelele, nici luna,
Dar cinstea ta, când ai pierdut-o, pierdută-i pentru-ntotdeauna.
În răsfăţ de-ţi creşti copilul şi-l laşi zilnic fără frâu,
Tu ai semănat neghină, socotind că semeni grâu.
De trei ori: vai ţie, mamă, în asemeni greş, că mâine,
Vei mânca, muiată-n lacrimi, cea mai otrăvită pâine!
Declaratia unui sot iubitor:
Sotiei mele,
Eu nu te vad, decat cand sunt departe,
Caci altfel te confund mereu cu mine.
Te pierd din ochi, cand te privesc de-aproape,
Dar cand esti peste zari, visez cu tine.
Nu te doresc, cand tu imi esti de toate,
Dar sunt flamand, cand singur sunt cu toti.
Nu-mi odihnesc privirea de sub pleoape
Decat pe chipu-ti ce-l visez in nopti.
Sunt mandru ca te am, dar nu-ti stiu pretul.
Te dau mereu pentru nimicul gol,
Ma saracesc nerod, desi eu par semetul
Cand hoti si-nselatori imi dau ocol..
Leningrad, 1989, Daniel Branzai
marți, 8 februarie 2011
Statuia ecvestra a lui Matia Corvinul, Cluj-Napoca
Vă propun un periplu clujean, prin câteva popasuri şi incursiuni în timp, încercand să demonstrez răspunsul: Clujul nu este „un oraş românesc de provincie”, deşi n-a fost şi nu este capitala României, dar a fost şi continuă să fie Capitala Transilvaniei.
Date despre monument
Adresa: Piaţa Unirii
Cod: CJ-III-m-A-07819
Datare: 1900–1902
Date istorice
Statuia regelui Matia Corvinul se află în Piaţa Centrală a oraşului Cluj, în axul central al bisericii parohiale Sfântul Mihail, la sud de biserică. Statuia, împreună cu biserica, ambele fiind monumente de referinţă, de o importanţă deosebită, au devenit cu timpul simbolurile oraşului. Grupul statuar este dominat de figura regelui, plasată pe un postament masiv, în axul central al compoziţiei, flancat de figurile secundare, grupate câte două. Compoziţia este aşezată pe o bază plată ovală. Pe această bază se înalţă pe două şiruri de trepte postamentul figurii regelui, ce imită o construcţie fortificată medievală, respectiv un turn circular, uşor conic în partea superioară. Figurile laterale sunt aşezate direct pe baza ovală, fiind încadrate de un fundal arhitectonic semicircular, decorat la colţuri cu câte o pereche de postamente de dimensiuni reduse, fiind de fapt replicile micşorate şi uşor simplificate ale postamentului central. Fundalul figurilor laterale este compus dintr-o serie de elemente arhitecturale stilizate, respectiv o pereche de arcuri butante, sprijinite de câte două şiruri de coloane neoromanice. Figura regelui este reprezentată din faţă, într-o poziţie victorioasă, în veşminte militare, purtând pe cap o coroană de lauri, ca semn al victoriei. Tradiţia susţine că figurile secundare sunt cei mai importanţi comandanţi militari ai regelui, Balázs Magyar, comitele Timişoarei Pál Kinizsi, şi pe cealaltă parte, palatinul István Szapolyai şi voievodul Transilvaniei István Báthory. Figurile sunt formate simetric, cele laterale fiind reprezentaţi în poziţii de reverenţă, cei aflaţi lângă figura regelui însă ridică câte un steag spre figura regelui, steagurile având şi rolul de a încadra compoziţia într-un triunghi.
Descrierea edificiului
Cultul regelui Matia Corvinul în oraşul său natal a fost resuscitat după identificarea în anul 1851 a casei de naştere a acestuia, în Cetatea Veche a Clujului. Acest fapt a însemnat apariţia unor serii de publicaţii referitoare la rege, iar peste un deceniu s-a născut şi ideea ridicării unei statui în onoarea regelui. Pentru realizarea proiectului statuii a fost înfiinţată o comisie alcătuită din 46 de membrii, preşedintele acesteia fiind contele Kálmán Esterházy, vicepreşedintele primarul Károly Minorich şi istoricul Károly Szabó. Munca fără rezultate concrete a comisiei a dus la desfiinţarea acesteia şi la înfiinţarea unei noi comisii la data de 27 ianuarie 1888, cu 122 de membrii, dintre care 28 erau cadre didactice universitare. Preşedintele noii comisii era deputatul parlamentar Sándor Hegedűs, vicepreşedintele era primarul Géza Albach, deputatul parlamentar Dezső Sigmond şi profesorul universitar dr. Károly Szabó, secretarul fiind dr. Gyula Szabó, iar casierul Lajos Nagy. În prima şedinţă a comisiei au votat marcarea casei de naştere cu o placă comemorativă. În data de 9 aprilie 1893 Comisia Statuii lui Matia a decis ca statuia va trebui finalizată până în data festivităţilor milenare, cu formularea anunţului concursului de proiecte fiind însărcinat istoricul literar dr. Zoltán Ferenczi. Concursul de proiecte, publicat în data de 11 iunie, a condiţionat forma, locul şi preţul statuii, competenţa artiştilor care pot concura şi data predării proiectelor, cea de 1 mai 1894. La concurs au participat şapte sculptori, Gyula Bezerédi, János Fadrusz, Miklós Köllő, József Róna, István Sovánka, András Tóth şi György Vastagh jr. Proiectele şi machetele au fost expuse în sala festivă a Academiei de Comerţ (actuala clădire a Facultăţii de Politehnică din stada Emil Isac), expunerea fiind deschisă şi publicului în data de 1 mai. Preşedintele comisiei care a evaluat proiectele predate era deputatul parlamentar Dezső Sigmond, iar membrii comisiei primarul Géza Albach, patru cadre didactice universitare (Gusztáv Groisz, Henrik Finály, Károly Széchy, Zoltán Ferenczy), arhitectul Lajos Pákei, profesorul de liceu Lajos Nagy, iar din partea Companiei Naţionale de Artă Plastică erau sculptorii Tihamér Margitay, Stróbl Alajos şi György Zala.
În data de 15 mai 1894 comisia a decernat premiul întâi de 4000 de coroane sculptorului János Fadrusz. Premiul al doilea i-a revenit sculptorului Gyula Bezerédi, cel de-al treilea lui Miklós Köllő, propunând cumpărarea de către comisie a tuturor machetelor concurente. Fadrusz a realizat în noiembrie 1894 releveul Pieţii Centrale, iar în anul următor mai multe modele pentru portretul regelui Matia, iar apoi şi macheta grupului statuar, în jumătatea mărimii naturale, dorind expunerea acesteia la expoziţia milenară. În toamna aceluiaşi ani şi-a dat seama că sculptura va fi în armonie cu dimensiunile pieţei doar dacă va fi realizată într-o mărime dublă. A revenit la Cluj, convingând comisia de necesitatea realizării sculpturii în mărime dublă faţă de cea naturală. În luna mai a anului 1895 revine din nou în oraş, unde a marcat cu exactitate locul definitiv al sculpturii. La începutul anului următor s-a instalat în atelierul lui budapestan de la Naphegy, proiectat de Lajos Pákei, apucându-se de realizarea din argilă a modelului regelui şi de turnarea acestuia în ghips.
În vara anului1898 a prezentat conducerii Clujului modelele din argilă şi ghips din vila lui din Naphegy, la sfârşitul lunii revenind la Cluj, unde au marcat împreună cu Lajos Pákei încă o dată locul definitiv al statuii. Cu această ocazie a devenit evidentă necesitatea mutării Obeliscului şi a portalului baroc din Piaţă, totodată au decis ca spaţiul aflat la sud de statuie să nu fie amenajat ca piaţă, ci ca parc.
Piesele turnate în ghips au fost transportate în ianuarie 1900 pentru a fi turnate în bronz, iar figura turnată în bronz a regelui Matia a fost expusă la Expoziţia mondială din Paris, unde a câştigat marele premiu, Grand Prix-ul. În acelaşi ani au început construirea postamentului din calcar, însă la presiunea opiniei publice lucrările au fost oprite, fiind definitivate peste doi ani, dintr-un calcar de o duritate deosebită, din carierele din Süttő (Ungaria). A fost prestabilită şi data dezvelirii în ziua de 12 septembrie 1902.
În data de 14 august au fost aduse la Cluj piesele turnate în atelierul firmei Beschorner, acompaniate de directorul firmei, Ferenc Hoffmann, care au fost transportate de la gară până în centru în data de 18 august. În timp de zece zile au fost ridicate pe locul lor toate figurile, grupul statuar fiind dezvelit în data de 12 octombrie. La eveniment au participat numeroşi politicieni, însă cei mai sărbătoriţi participanţi erau scriitorii Mór Jókai, Elek Benedek şi Bernát Alexander. În curând Fadrusz a fost ales doctor honoris causa a Facultăţii de Litere a Universităţii Francisc Iosif, iar la un an după dezvelire Fadrusz brusc a încetat din viaţă.
În anul 1919 a fost plasată o placă trilingvă pe latura de nord a postamentului, pentru accentuarea originii române a regelui. În anii de după primul război mondial statul maghiar a solicitat în mai multe rânduri statuia , însă autorităţile române doreau să-l păstreze, referindu-se la dreptul de păstrare din cauza originii române a regelui. În urma dictatului de la Viena statuia a revenit din nou în centrul atenţiei. În anul 1945 a fost îndepărtată de pe postamentul statuii stema Ungariei şi inscripţia Mátyás király, fiind înlocuită la propunerea lui Edgár Balogh cu inscripţia Mathias Rex. În anul 1992 postamentul a fost marcată cu o nouă placă comemorativă.
Bibliografie selectivă
Gyalui Farkas, A Mátyás király szoborpályázat, în: Pásztortűz, 64-67, 1940.
Gyalui Farkas, Negyedszáz éves a kolozsvári Mátyás-szobor,în: Pásztortűz, 1927, 508-509.
Gyarmati Zsolt, Nyilvánosság és magánélet a békeidők Kolozsvárán, Kolozsvár, 2005. 127.
Kelemen Lajos, Művészettörténeti tanulmányok, II, Szerk. B. Nagy Margit, Bukarest, 1982. 163.
Kis Gereben, Mátyás király szobra, în: Új idők, 1896. 298-299.
Kristóf György, Fadrusz Mátyás király és Vörösmarty Szép Ilonkája, Kolozsvár,1943.
Lőwy Dániel-Demeter János-Asztalos Lajos, Kőbe írt Kolozsvár, Kolozsvár 1996. 207-209.
Miklósi-Sikes Csaba, Fadrusz János és az erdélyi köztéri szobrászat a 19. században. Székelyudvarhely-Sümeg, 2003. 10-26, 42-53, 68-69, 72, 75, 106, 108-110, 122, 124, 128, 130, 132, 133, 138, 139, 194.
Murádin Jenő, Fadrusz. Két szobor száz éve, Kolozsvár, 2002.
Murádin Jenő, A Mátyás-szobor és alkotója, Fadrusz János, Kolozsvár, 2008.
Nagy L., Jelentés a kolozsvári Mátyás-szoborról, Kolozsvár, 1902.
Szádeczky Lajos, Mátyás és Kolozsvár în: Erdélyi Múzeum. 1902.
„Szívekben éljen a láng". Fadrusz János-emlékkönyv, Szerk. Farkas Izabella, Kolozsvár, 2004.
Mihály Melinda
Date despre monument
Adresa: Piaţa Unirii
Cod: CJ-III-m-A-07819
Datare: 1900–1902
Date istorice
Statuia regelui Matia Corvinul se află în Piaţa Centrală a oraşului Cluj, în axul central al bisericii parohiale Sfântul Mihail, la sud de biserică. Statuia, împreună cu biserica, ambele fiind monumente de referinţă, de o importanţă deosebită, au devenit cu timpul simbolurile oraşului. Grupul statuar este dominat de figura regelui, plasată pe un postament masiv, în axul central al compoziţiei, flancat de figurile secundare, grupate câte două. Compoziţia este aşezată pe o bază plată ovală. Pe această bază se înalţă pe două şiruri de trepte postamentul figurii regelui, ce imită o construcţie fortificată medievală, respectiv un turn circular, uşor conic în partea superioară. Figurile laterale sunt aşezate direct pe baza ovală, fiind încadrate de un fundal arhitectonic semicircular, decorat la colţuri cu câte o pereche de postamente de dimensiuni reduse, fiind de fapt replicile micşorate şi uşor simplificate ale postamentului central. Fundalul figurilor laterale este compus dintr-o serie de elemente arhitecturale stilizate, respectiv o pereche de arcuri butante, sprijinite de câte două şiruri de coloane neoromanice. Figura regelui este reprezentată din faţă, într-o poziţie victorioasă, în veşminte militare, purtând pe cap o coroană de lauri, ca semn al victoriei. Tradiţia susţine că figurile secundare sunt cei mai importanţi comandanţi militari ai regelui, Balázs Magyar, comitele Timişoarei Pál Kinizsi, şi pe cealaltă parte, palatinul István Szapolyai şi voievodul Transilvaniei István Báthory. Figurile sunt formate simetric, cele laterale fiind reprezentaţi în poziţii de reverenţă, cei aflaţi lângă figura regelui însă ridică câte un steag spre figura regelui, steagurile având şi rolul de a încadra compoziţia într-un triunghi.
Descrierea edificiului
Cultul regelui Matia Corvinul în oraşul său natal a fost resuscitat după identificarea în anul 1851 a casei de naştere a acestuia, în Cetatea Veche a Clujului. Acest fapt a însemnat apariţia unor serii de publicaţii referitoare la rege, iar peste un deceniu s-a născut şi ideea ridicării unei statui în onoarea regelui. Pentru realizarea proiectului statuii a fost înfiinţată o comisie alcătuită din 46 de membrii, preşedintele acesteia fiind contele Kálmán Esterházy, vicepreşedintele primarul Károly Minorich şi istoricul Károly Szabó. Munca fără rezultate concrete a comisiei a dus la desfiinţarea acesteia şi la înfiinţarea unei noi comisii la data de 27 ianuarie 1888, cu 122 de membrii, dintre care 28 erau cadre didactice universitare. Preşedintele noii comisii era deputatul parlamentar Sándor Hegedűs, vicepreşedintele era primarul Géza Albach, deputatul parlamentar Dezső Sigmond şi profesorul universitar dr. Károly Szabó, secretarul fiind dr. Gyula Szabó, iar casierul Lajos Nagy. În prima şedinţă a comisiei au votat marcarea casei de naştere cu o placă comemorativă. În data de 9 aprilie 1893 Comisia Statuii lui Matia a decis ca statuia va trebui finalizată până în data festivităţilor milenare, cu formularea anunţului concursului de proiecte fiind însărcinat istoricul literar dr. Zoltán Ferenczi. Concursul de proiecte, publicat în data de 11 iunie, a condiţionat forma, locul şi preţul statuii, competenţa artiştilor care pot concura şi data predării proiectelor, cea de 1 mai 1894. La concurs au participat şapte sculptori, Gyula Bezerédi, János Fadrusz, Miklós Köllő, József Róna, István Sovánka, András Tóth şi György Vastagh jr. Proiectele şi machetele au fost expuse în sala festivă a Academiei de Comerţ (actuala clădire a Facultăţii de Politehnică din stada Emil Isac), expunerea fiind deschisă şi publicului în data de 1 mai. Preşedintele comisiei care a evaluat proiectele predate era deputatul parlamentar Dezső Sigmond, iar membrii comisiei primarul Géza Albach, patru cadre didactice universitare (Gusztáv Groisz, Henrik Finály, Károly Széchy, Zoltán Ferenczy), arhitectul Lajos Pákei, profesorul de liceu Lajos Nagy, iar din partea Companiei Naţionale de Artă Plastică erau sculptorii Tihamér Margitay, Stróbl Alajos şi György Zala.
În data de 15 mai 1894 comisia a decernat premiul întâi de 4000 de coroane sculptorului János Fadrusz. Premiul al doilea i-a revenit sculptorului Gyula Bezerédi, cel de-al treilea lui Miklós Köllő, propunând cumpărarea de către comisie a tuturor machetelor concurente. Fadrusz a realizat în noiembrie 1894 releveul Pieţii Centrale, iar în anul următor mai multe modele pentru portretul regelui Matia, iar apoi şi macheta grupului statuar, în jumătatea mărimii naturale, dorind expunerea acesteia la expoziţia milenară. În toamna aceluiaşi ani şi-a dat seama că sculptura va fi în armonie cu dimensiunile pieţei doar dacă va fi realizată într-o mărime dublă. A revenit la Cluj, convingând comisia de necesitatea realizării sculpturii în mărime dublă faţă de cea naturală. În luna mai a anului 1895 revine din nou în oraş, unde a marcat cu exactitate locul definitiv al sculpturii. La începutul anului următor s-a instalat în atelierul lui budapestan de la Naphegy, proiectat de Lajos Pákei, apucându-se de realizarea din argilă a modelului regelui şi de turnarea acestuia în ghips.
În vara anului1898 a prezentat conducerii Clujului modelele din argilă şi ghips din vila lui din Naphegy, la sfârşitul lunii revenind la Cluj, unde au marcat împreună cu Lajos Pákei încă o dată locul definitiv al statuii. Cu această ocazie a devenit evidentă necesitatea mutării Obeliscului şi a portalului baroc din Piaţă, totodată au decis ca spaţiul aflat la sud de statuie să nu fie amenajat ca piaţă, ci ca parc.
Piesele turnate în ghips au fost transportate în ianuarie 1900 pentru a fi turnate în bronz, iar figura turnată în bronz a regelui Matia a fost expusă la Expoziţia mondială din Paris, unde a câştigat marele premiu, Grand Prix-ul. În acelaşi ani au început construirea postamentului din calcar, însă la presiunea opiniei publice lucrările au fost oprite, fiind definitivate peste doi ani, dintr-un calcar de o duritate deosebită, din carierele din Süttő (Ungaria). A fost prestabilită şi data dezvelirii în ziua de 12 septembrie 1902.
În data de 14 august au fost aduse la Cluj piesele turnate în atelierul firmei Beschorner, acompaniate de directorul firmei, Ferenc Hoffmann, care au fost transportate de la gară până în centru în data de 18 august. În timp de zece zile au fost ridicate pe locul lor toate figurile, grupul statuar fiind dezvelit în data de 12 octombrie. La eveniment au participat numeroşi politicieni, însă cei mai sărbătoriţi participanţi erau scriitorii Mór Jókai, Elek Benedek şi Bernát Alexander. În curând Fadrusz a fost ales doctor honoris causa a Facultăţii de Litere a Universităţii Francisc Iosif, iar la un an după dezvelire Fadrusz brusc a încetat din viaţă.
În anul 1919 a fost plasată o placă trilingvă pe latura de nord a postamentului, pentru accentuarea originii române a regelui. În anii de după primul război mondial statul maghiar a solicitat în mai multe rânduri statuia , însă autorităţile române doreau să-l păstreze, referindu-se la dreptul de păstrare din cauza originii române a regelui. În urma dictatului de la Viena statuia a revenit din nou în centrul atenţiei. În anul 1945 a fost îndepărtată de pe postamentul statuii stema Ungariei şi inscripţia Mátyás király, fiind înlocuită la propunerea lui Edgár Balogh cu inscripţia Mathias Rex. În anul 1992 postamentul a fost marcată cu o nouă placă comemorativă.
Bibliografie selectivă
Gyalui Farkas, A Mátyás király szoborpályázat, în: Pásztortűz, 64-67, 1940.
Gyalui Farkas, Negyedszáz éves a kolozsvári Mátyás-szobor,în: Pásztortűz, 1927, 508-509.
Gyarmati Zsolt, Nyilvánosság és magánélet a békeidők Kolozsvárán, Kolozsvár, 2005. 127.
Kelemen Lajos, Művészettörténeti tanulmányok, II, Szerk. B. Nagy Margit, Bukarest, 1982. 163.
Kis Gereben, Mátyás király szobra, în: Új idők, 1896. 298-299.
Kristóf György, Fadrusz Mátyás király és Vörösmarty Szép Ilonkája, Kolozsvár,1943.
Lőwy Dániel-Demeter János-Asztalos Lajos, Kőbe írt Kolozsvár, Kolozsvár 1996. 207-209.
Miklósi-Sikes Csaba, Fadrusz János és az erdélyi köztéri szobrászat a 19. században. Székelyudvarhely-Sümeg, 2003. 10-26, 42-53, 68-69, 72, 75, 106, 108-110, 122, 124, 128, 130, 132, 133, 138, 139, 194.
Murádin Jenő, Fadrusz. Két szobor száz éve, Kolozsvár, 2002.
Murádin Jenő, A Mátyás-szobor és alkotója, Fadrusz János, Kolozsvár, 2008.
Nagy L., Jelentés a kolozsvári Mátyás-szoborról, Kolozsvár, 1902.
Szádeczky Lajos, Mátyás és Kolozsvár în: Erdélyi Múzeum. 1902.
„Szívekben éljen a láng". Fadrusz János-emlékkönyv, Szerk. Farkas Izabella, Kolozsvár, 2004.
Mihály Melinda
Abonați-vă la:
Postări (Atom)