Cine salveaza Dragostea? ... poveste cu talc

Se spune ca, la inceputurile lumii, Creatorul adunase toate sentimentele si trasaturile umane pe una si aceeasi corabie, care naviga catre pamantul gazduind oamenii inca nesimtitori. Chiar inainte de a ajunge la destinatie, vasul s-a izbit de o stanca si toate sentimentele s-au repezit inspaimantate sa ajunga la o barca de salvare.

Nu se stie de ce, poate datorita naturii ei visatoare, Dragostea a intarziat sa ajunga pe punte. Corabia incepea deja sa se scufunde , iar ea a privit cu speranta in jurul ei.

Sentimentul Prosperitatii parea sa ii fie cel mai apropiat, asa ca Dragostea i-a strigat : " Poti sa ma iei si pe mine ?" " Vai , nu cred ca se poate ", i-a raspuns grabita Prosperitatea , " vezi tu , barca imi este plina de bogatii , de aur , argint si diamante si nu mai am loc pentru tine "

Vanitatea se pregatea si ea sa isi desprinda barca de vas, asa ca Dragostea a facut apel la ea : " Te rog, ia-ma si pe mine. Nu mai este mult si corabia se va duce la fund ." Vanitatea i-a raspuns cu nasul pe sus : " Nu ai ce cauta barca mea . Parca vad ca o sa mi-o murdaresti cu picioarele tale murdare."

Tristetea tocmai incepuse sa traga din vasle, iar Dragostea i-a cerut si ei ajutorul, dar nici de aceasta data nu a avut succes. Tristetea i-a zis ingandurata :" Nu , nu pot sa te iau cu mine. Sunt asa de melancolica , incat nu as suporta pe nimeni in apropierea mea."

Fericirea era atat de absorbita de ea insasi incat nici macar nu a luat in seama apelurile de ajutor ale Dragostei.

Parasita de toata lumea si ingrozita de iminentul naufragiu, Dragostea aproape ca se resemnase atunci cand a auzit o voce ferma : " Vino in barca mea , te voi duce eu pana la tarm."

Fara sa mai arunce vreo privire catre salvatorul ei, Dragostea s-a aruncat in barca si a lesinat pe loc datorita framantarilor de pana atunci.

Atunci cand s-a trezit intinsa pe pamant ferm, Dragostea a vazut pe aproape Cunoasterea si a intrebat-o : " Stii tu oare cine mi-a dat o mana de ajutor atunci cand toti cei din jurul meu ma parasisera ?"

"Cunoasterea a suras binevoitoare si i-a raspuns : "Desigur, Timpul a fost acela care te-a salvat."
"Bine , dar de ce i-ar pasa Timpului atat de mult de mine ?" , s-a minunat Dragostea.

Cuvintele Cunoasterii au venit parca de la sine :

" Pentru ca numai Timpul iti cunoaste adevarata maretie si tot ce iti sta in putinta. Numai Dragostea poate aduce pacea si fericirea pe acest pamant."

Tatuajul calului

Ca model de tatuaj, desenul calului a fost raspandit de-a lungul mileniilor pe cuprinsul mai multor continente. Inainte de a fi domesticit, calul era o reprezentare grafica a hranei vanatorilor stravechi. In Franta, picturile rupestre, infatisand cai, dateaza de peste 40.000 de ani. Chiar si atunci, caii erau respectati pentru puterea, viteza , gratia si frumusetea lor. Calul a fost cel dintai animal venerat de oameni, el fiind considerat si un important animal totemic.

Acolo unde au existat oameni si conflicte, razboinicii pe cai au fost intotdeuna pe aproape. Pe masura ce fiintele umane au trecut prin cultura vanatorii si agriculturii timpurii, caii au jucat un rol din ce in ce mai important. Ei au purtat oamenii de-a lungul vastelor campii, deserturi si stepe sau au fost inhamati la pluguri, care si carute. In traditiile umane timpurii, calul reprezenta puterea si bogatia, fiind intotdeuna asociat cu regii, imparatii, nobilimea sau aristocratia.

In mitologie, caii au fost adesea companionii zeilor. Frumos, elegant, loial si inteligent, calul era inzestrat in Grecia antica nu numai cu aripi , ci si cu imortalitate. Aceste patrupede divine erau considerate ca progenituri ale celor Patru Vanturi, ele luand forma cailor pentru a purta carul lui Zeus. Intre toti caii divini, Pegasus era cel mai faimos. Inzestrat cu aripi, el ducea de-a lungul cerului fulgerele lui Zeus .

Calul pur-sange arab reprezinta cea mai pura rasa de cai din lume. Se spune ca descendentii lui Noe au imblanzit primul cal arab, in jurul anului 3000 ien. Odata cu extinderea Islamului, calul a devenit o arma de lupta extrem de eficienta , contribuind la cucerirea aproape jumatate din Europa. Datorita calitatilor lui, calul a devenit o emblema a loialitatii si neinfricarii, constituind o resura militara majora pentru mari imparati precum Alexandru cel mare, Ghinghis Han si Napoleon Bonaparte.

Masculinitatea sa covarsitoare si muschii sai reliefati l-au transformat intr-un favorit al artistilor, mai ales al pictorilor romantici. In prezent, Calul arab este un simbol al Yemenului, loc in care a fost imblanzit pentru intaia oara.

In Europa, calul, ca simbol, dateaza din perioada anterioara anglo-saxonilor, el avand o semnificatie religioasa si fiind o reprezentare a razboinicilor. In Britania, erau preaslaviti doi cai zei, Stallion si Horse. Faimosul cal alb din Uffington, descopeirt in adancul unui deal din Anglia, masurand in lungime peste 100 de metri si datand de peste 3000 de ani, este o marturie a respectului si importantei acordate in trecut cabalinelor. Imaginea stilizata a calului apare si pe monedele celtice din perioada preromana.

Celtii stravechi din Galia si Britania erau calareti desavarsiti, care venerau calul sub forma zeitei Epona. Dupa cucerirea acestor regiuni, romanii au adoptat aceasta divinitate, care a devenit astfel slavita in stabilimentele cavaleriei de pe intreg teritoriul roman. De asemeni, romanii il onorau pe Marte (Mars), zeul razboiului, aducandu-i sacrificii ce constau uneori din cai.

In perioada antica, culoarea cailor avea o semnificatie speciala. Calul alb era o emblema a pacii, cel rosu semnifica razboiul, iar calul negru era un simbol al doliului.

In vremea medievala si in cea a renasterii din Europa, calul a devenit asociat indeaproape cu regalitatea, nobilimea si persoanele de rang inalt. Priceperea in calarie, dovedita in turniruri sau alte competitii, era un standard de judecare a caracterului, abilitatii si valorii militare a unui barbat. De-a lungul mai multor secole, cavaleria a fost un corp de armata de onoare si prestigiu, un loc rezervat nobililor si celor din clasele superioare .

In mitologia chinezeasca, calul era asociat cu dragonul, luand adeseori locul animalului fabulos in imaginatia oamenilor si in folclor. In istoria ei timpurie, China era amenintata de trupele de calareti ale barbarilor din imprejurimi, astfel incat calul a devenit o necesitate militara in apararea fata de invadatori. La mijlocul secolului VII, in timpul dinastiei Tang, conducatorii chinezi au achizitionat, in scopul intaririi armatei, circa 700.000 de cai. Ca emblema a virtutii si puterii, calul a fost o tema populara in vechile desene in tus chinezesti.

Indienii nord-americani, portretizati in westerne ca niste calareti indemanatici, au supravietuit de fapt fara cai timp de mii de ani. Nobilele patrupede au aparut au aparut odata cu invadatorii spanioli, si au fost considerate aproape imediat un dar al creatorului, devenind pentru indieni un simbol al mobilitatii si bogatiei. Legendele vestului salbatic, ale preeriilor si cowboy-lor au supravietuit pana astazi, calul fiind un element inseparabil al acestora.

Admirat pentru rabdarea, rezistenta si agilitatea sa, calul continua sa fie in zilele noastre un simbol al spiritului liber si al inteligentei intuitive.

Dictionarul tatuajelor

Copiii au nevoie de cai

Copilul simte dragoste, respect, teama si admiratie pentru cai, aceste sentimente sunt recunoscute (si din punct de vedere pedagogic) ca premisa proceselor de invatare. Calaria si contactul direct cu aceste frumoase animale pot avea efecte pozitive asupra micutului: increderea de sine, intarirea sentimentului de autopretuire si autocunoastere, dar si eliminarea agresivitatii sau a fricii. De asemenea, acest sport ii invata pe copii ce inseamna procesele dinamice in echipa.

Caii au un comportament constant, deci sunt parteneri de baza.

Acestia poseda intr-o mare masura capacitatea de a se comporta cu multa grija cu copiii. Au reactii foarte sensibile la tonalitatea vocilor sau la trairile celor din jur. Ei ii mobilizeaza pe copii si ii invata prin atitudinea lor - teama, neliniste, nervozitate - cum sa procedeze, cum sa se poarte, ce trebuie sa faca.

Cel mai deosebit lucru in cresterea si ingrijirea unui cal este acela de stimulare a simturilor: calul poate fi mai bine observat, ascultat, inteles. Calaria reprezinta pentru copii o motivatie enorma. Faptul ca se lasa purtati pe spatele cailor, ca trebuie sa se impuna reprezinta pentru cel mic o provocare foarte mare dar si foarte placuta. De cele mai multe ori limbajul trupului este unul din cei mai importanti factori: cu timpul copilul va intelege semnalele transmise de patruped, acest lucru intamplandu-se si invers.

Caii reactioneaza tot timpul diferit la actiunile oamenilor, astfel copiii invata sa gaseasca solutii si strategii chiar si in situatii neplacute. Mersul la pas este de cele mai multe ori linistitor si relaxant, trapul este plin de viata, iar galopul reprezinta armonia perfecta dintre calaret si animal. Multi copii au senzatia ca zboara in timp ce calaresc.

Din pacate, in zilele noastre parintii nu mai au timpul necesar pentru a le stimula imaginatia. Calaria insa face acest lucru, oferindu-le celor mici noi experiente de viata. Contactul cu blandele animale, miscarea si joaca in aer liber, in natura le stimuleaza creativitatea, deoarece toti copiii au puterea, de a se transforma in ceea ce isi doresc, iar aceast lucru este minunat.

Este clar ca acest sport poate avea o influenta pozitiva pentru dezvoltarea celor mici. Prin ingrijirea unui cal, acestia invata sa devina mult mai responsabili si mai grijulii, invata sa tina de mici “fraiele in mana”, de acest lucru avand nevoie toata viata.

www.zooland.ro

Poveste: "documentaristico-istorica" ...

Enturemosamopet

motto(r): "Doar cel care ştie să lege literele va înţelege alfabetul". Emanuel Geibel


A fost odată un Om care purta în sufletul lui o mare şi neobişnuită dragoste, iubea cuvintele. Contrar pasiunii, nu era vorbăreţ, de fapt, niciodată nu a fost zărit în compania altor oameni schimband cuvinte în stoluri de poveşti sau tocmind întâmplări cu aceştia.

Apropiaţii Omului, după ce s-au luptat cât s-au luptat cu felul lui de-a fi, l-au lăsat resemnaţi să trăiască în legea cuvintelor, departe de ei ...;

Locuia singur, dar casa nu arăta a casă de om.
Patul, masa şi singurul scaun erau construite din cărţi.

La rândul lor, pereţii casei erau clădiţi din tomuri şi dicţionare, dintre primele pe care le descoperise şi din care învăţase fiecare cuvânt în parte, iar acoperişul era şi el din coperta uriaşă al unui atlas secret cu lumile invizibile.

Foile de papirus care-i acopereau ferestrele, nu lăsau nici razele de soare, nici cele lună să intre în odaia ticsită de cărţi, dar nici privirile curioase care iscodeau obraznic ciudăţeniile create de Omul de poveste.


De luni de zile era absorbit în întregime de un neobişnuit experiment asociat cu un studiu metaştiinţific, declanşat în momentul în care şi-a dat seama că ştia toate cuvintele, din toate limbile pământului şi din toate domeniile savante.

Nu trăise până atunci o zi mai nenorocită şi mai neagră, ca atunci când stupefiat a realizat că rostul lui pe lume a fost anulat de limita domeniului de studiu ales.

De durere şi frică s-a prăbuşit în patul de cărţi şi şi-a aşezat tâmpla pe unul din tomurile preferate, un antic-vechi-şi-de-demult dicţionar, care aduna în paginile prăfuite toate cuvintele referitoare la vieţuitoarele pământului. Din obişnuinţă a început să le înşire în minte, şi uşor bolborosit în afara ei, dar şi-a dat seama că în spatele fiecărui cuvânt rostit nu exista absolut nici o imagine.

Nu era în stare să facă nici cea mai mică diferenţă între o coşelină sau Pseudococcus longispinus, Phenacoccus solani, Ferrisia virgata, Planococcus citri şi o narcisă sau Narcissus cyclamineus amaryllidaceae.


Ochii îi fierbeau în orbite, iar sufletul i-a amuţit. Atunci, disperat a răsturnat toate cărţile ce le avea în jur, iar din coperţi de mucava a încropit câteva ghivece pentru baza experimentului său.


Cu formule abracadabrice a reuşit să altoiască litere şi cuvinte care la rândul lor îmboboceau şi înfloreau în alte forme, dar mai ales în alte înţelesuri. Primele experimente l-au încântat, era mândru de ele, iar de metacuvântul "enturemosamopet" era de-a dreptul copleşit. Acesta era produsul combinaţiei dintre 3 litere de “e” şi cuvântul “caramel”. Era suficient să rostească "enturemosamopet" şi simţea pe cerul gurii aroma dulce-amăruie, care nu era o iluzie, ci Realitatea!
Era o senzaţie autentică, dar mai ales un semn, că oamenii se pot bucura de ştiinţa lui, hrănindu-se de acum înainte cu rostiri de cuvinte, ceea ce ar fi rezolvat suma problemelor, a bolilor, a disputelor şi războaielor. Poate chiar şi-a morţii, într-o zi...

Fericit, a ieşit din casă să ducă celor din oraş vestea incredibilă despre marea lui Descoperire, dar pe străzile pietruite era o vânzoleală de nedescris.
Baricade, oameni încrâncenaţi, agitaţi, îmbrăcaţi la fel, cu haine de culoarea pământului, iar în mâini cu obiecte stranii din metal care scuipau infernul către cer.
Nu înţelegea nimic din ce-şi vorbeau între ei şi nici aceştia nu dădeau semne că ar fi înţeles ce încerca să le explice el.


Nu vreau să continui mai departe povestea pentru că ceea ce a urmat ar semăna tristeţe în ochii celor care citesc aceste cuvinte, dar nici nu vreau să tastez punctul final până nu vă spun că în oraşul pustiit de război, a rămas undeva ascunsă după tufe uriaşe de narcise cyclamen, casa de cărţi a Omului îndrăgostit de cuvinte, în care şi acum aşteaptă să fie culese cuvintele aducătoare de bine şi pace din ghivecele de mucava.

Poveste ..., buna de "inteles"

Gasim intotdeauna ceea ce cautam

Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze, la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:

- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:

- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.


Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:

- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?


- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima.
Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere.

Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.