In Spiritul Craciunului:

Craciunul, Obicei stramosesc:

A venit Zeul Mos, Craciunul!!!

Vine si la mine Mosul. Dar nu este mosul pe care il stiti voi.

Mosul care vine la mine este adevaratul Mos Craciun numit si Saturn,Ra, Ramses, Montu, Maesius, Moesius, Zeul Moş, Kronos, Neotates, Zalmoxis şi care în etimologia populară apare sub numele de Moşul, Manea câmpilor,Manu, Crăciunul, Novac, Baba Novac (Tănărul cel bătrân, cel înţelept), Om, El sau Io.

Geto-dacii il celebrau pe Craciun, nume pastrat pana astazi, cu prefixul de Mos, ceea ce arata ca el vine din batrani, din trecutul indepartat. Rudimentele mitului stravechi pastrate in folclorul national romanesc il arata pe Craciun legat de cultul focului, dar si al bradului, copac sacru in credintele dendrolatriei. Se poate reconstitui cu destula certitudine modul de celebrare a unei sarbatori geto-dacice consacrata inceperii solstitiului de iarna. In sanctuarele lor, geto-dacii asistau la ceremonia arderii intr-o vatra a unei buturugi, simbolizand anul vechi. La miezul noptii de 23 spre 24 decembrie, sacerdotii aruncau craci de brad peste jarul buturugii, care se aprindeau imediat, arzand cu valvatai.

Era momentul sacru al inceperii Anului Nou, cand ziua care se micsorase treptat din toamna, incepea sa creasca, in dauna noptii. Intetirea focului in vatra sanctuarului era un gest sacru al ajutorarii Soarelui de a incepe sa dea mai multa lumina si caldura. Putem vedea astazi in acest gest o naivitate dezarmanta, daca nu ne transpunem in gandirea magica de acum cateva milenii. Dar, socotind atat durata de 365 de zile a anului, cat si solstitiile si echinoctiile, calculate de sacerdoti, asa cum arata clar piesele din sanctuarul-calendar de la Sarmisegetuza, constatam totodata o avansata preocupare a geto-dacilor fata de fenomenele astronomice.

Oricum, observatiile sacerdotilor geto-daci privind faptul ca ziua incepea sa creasca dupa 22-23 decembrie si marcarea acestui moment printr-o ceremonie speciala cu conotatii sacre inchinata Soarelui, sunt elemente de mare importanta atat pentru istoria religiilor, cat si pentru cea a stiintei.

Romanii au pastrat ca element folcloric, peste milenii, segmentul arderii buturugii in vatra casei, in noaptea cand vine Mos Craciun. Se prea poate ca acest Mos Craciun sa fie chiar numele dat de geto-daci ceremoniei arderii buturugii in noaptea inceputului solstitiului sau chiar a inceperii Anului Nou. In orice caz, termenul Craciun este specific romanilor, fiind preluat tarziu, cu conotatii crestine, de popoarele din jur, unguri, bulgari, slovaci, ucraineni, rusi, desemnand ziua Nasterii Domnului Iisus Christos. El exista insa si la albanezi, cu stramosi iliro-traci, tot astfel cum romanii ii au pe geto-daci, sub forma “kercum”, avand sensul de buturuga ce arde. Aici nu este vorba de o preluare din limba romana a unui termen consacrat crestin, ci de prezenta unui cuvant extrem de vechi, comun la traci, explicabil prin origini tracice.

Aceasta poate arata inca o data ca mitul “Craciun” era prezent cu mult timp inainte ca el sa fi fost asimilat de crestinism.

Poporul roman a pastrat vie traditia lui Craciun, dar si sensul stravechi al cuvantului de la care deriva insusi substantivul in cauza, precum craca, crac, cracana, cracanat, apoi creanga, crenguta, cu verbele aferente si chiar nume: Craciun, Craciunica, Craciunoiu, Craciunescu etc, prenume si toponime formate din cuvantul matrice, cum sunt Craciunei, Craciunesti, Craciuna, plus adjective numeroase. Cum se vede, limba romana, spre deosebire de altele care au imprumutat termenul Craciun, are o intreaga familie de cuvinte legate de substantivul respectiv, atestand vechimea enorma a acestuia. Este interesant de observat ca prenumele Craciun nu apare insa in hagiografia crestina, lipsind un sfant cu acest nume, termenul fiind utilizat doar ca denumire a sarbatorii Nasterii Domnului. Cu toate acestea, el este inca din secolul al 14-lea un prenume frecvent la romani, alaturi de Ion, Gheorghe, Dumitru, Constantin si Nicolae. Este clar ca, in pofida sincretismului, celebrarea candva pagana nu s-a contopit pe deplin, nici pana astazi, la romani, cu cea christica. Sarbatoarea geto-dacica a solstitiului de iarna era asociata si cu venerarea bradului, ca simbol al vietii, care biruie gerul si intunericul, ramanand verde tot anul, credinta venita din timpuri si mai vechi, cand oamenii primitivi adorau “spiritele” arborilor si plantelor.

Cultul s-a perpetuat folcloric la poporul roman. Bradul impodobit cu panglici albe, marcand principiul masculin si rosii pe cel feminin ( si snurul martisorului), inca mai insoteste pruncii la botez, mirii la nunta si mortii la cimitir, in mod simbolic, in diferite zone rurale ale Romaniei.

Balada Lui Zamolxe

P-un picior de plai,
pe-o gură de rai,
strânsu-ne-am în vale,
o mulţime mare.

Rugul am aprins,
focul am încins.
La Zamolxe vrem,
să ne închinăm.

Doamne ne-om ruga,
la puterea ta,
trezire ne dai,
pe-o gură de rai.
Doamne, tu Stăpâne,
cuvinte ne spune,
de înţelepciune.

Focul sa-nteţit,
Zamolxe a privit,
Şi-astfel ne-a grăit:

- Tu poporul Meu,
să ai Dumnezeu,
căci preotul tău,
e un deceneu.
Oriunde umblaţi,
voi să nu uitaţi,
rugul aţâţaţi,
la Domn vă rugaţi.
Că din zori de zi,
Eu cu voi voi fi.
Iar de o fi noapte,
să priviţi departe,
ochiul de Mi-oţi vede,
atuncea veţi crede,
că la voi Mă uit,
vrerea v-o ascult.
Să mai luaţi aminte,
crestele sunt sfinte,
la popor de zei,
Carpaţii-s temei.
’N codru de umblaţi,
aminte să luaţi,
când frunza foşneşte,
Deceneu vorbeşte.
Voi să-l ascultaţi,
şi să vă-nchinaţi,
binecuvântează,
s-aveţi mintea trează.
Sacru vă e plaiu,
sfânt vă este graiu,
inimii de foc,
viaţa-i cu noroc.
Voi oameni frumoşi,
să fiţi drăgăstoşi.
Drepţi vă ridicaţi,
oamenii vi-s fraţi,
ajutor să daţi.
Pe cei oropsiţi,
să nu-i părăsiţi.
Cel ce vă mângâie,
la Mine-o să vie.
Viaţa de v-o daţi,
să vă apăraţi,
asta nu uitaţi:
Veţi fi înviaţi!
Vieţile-n dreptate,
sunt nenumărate.
Cel ce-n Mine crede,
lacrima nu vede,
iau suspinul greu.
De poporul Meu,
voi vorbi mereu,
sus la Dumnezeu.
Când hora-ţi încinge,
la Mine-o ajunge,
cântec bucuros,
din omul frumos.
Atunci şi alţi zei,
vor avea temei,
să se-nveselească,
doina să pornească,
şi să vă iubească.
Şi când vă vorbiţi,
să vă amintiţi,
graiul omenos,
e cel mai frumos.
C-al zeilor grai,
e-n cântul de nai,
p-un picior de plai,
pe-o gură de rai.


P.S: Craciunul este sarbatoarea familiei, este momentul în care toti cei dragi petrec împreuna uitând de tot ce este rau si urât si celebrând dragostea, armonia, frumusetea, împartind daruri si aducând zâmbete pe chipurile tuturor. Scena Nasterii Mântuitorului se repeta în fiecare an în fiecare casa, în fiecare suflet... sa nu uitam adevaratele sensuri, sa nu uitam ce suntem, sa nu ne pierdem spiritualitatea si umanitatea. Craciun fericit!

... de prin vecinii de "vis-a-vis"

Am recitit curand o poveste de pe Povestiri cu Talc, pe care vreau sa o impartasesc si cu voi aici.


Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.

Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.
Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.

Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat intalnire in New York, in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.

Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.

Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si… era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir.

Langa el s-a oprit o doamna mai in varsta. Avea un trandafir in mana.
Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de neatragatoare si imbatranita. Voi ce ati fi ales?

Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:
- Vii cu mine soldat?

Iar inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana mai in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:
- Buna ziua, si a invitat-o la cina.

Iar aceasta i-a spus:
- Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant.


Mi-a mers direct la suflet povestea asta, e ceea ce facem noi toata viata. Ne pregatim pentru intalnirea cu iubirea, ne imaginam cum ar fi, avem atatea asteptari cat ne-am lasat imaginatia sa zboarde. Ne pregatim temeinic de fapt pentru dezamagiri. Ne punem clar pe un pilot automat, pe "asa ar trebuie sa fie" desi habar nu avem ce vrem, avem doar niste fantezii nerealiste. Si atunci cand suntem pe cale sa intalnim iubirea nu facem decat sa ii dam cu piciorul, ne lasam sentimentele otravite de visele noastre.

Nu avem rabdare sa stam de vorba cu noi, sa descoperim ce vrem, nu avem rabdare atunci cand intalnim oameni noi in viata noastra, ne spunem "nu corespund" si cu asta basta.

Nu spun ca e gresit sa visam, e extrem de important sa visam. Dar e important sa stim ce vrem de la persoana de langa noi, cum am vrea sa ne faca sa ne simtim, ce valori vrem sa impartaseasca cu noi etc. Iar atunci cand o vom intalni nu vom avea nici un dubiu, vom stii ca e ea, atunci cand stim ceea ce vrem nu vom alege decat corect.

Viata ne testeaza atunci cand nu stim ce vrem, atunci cand suntem cu capul prea in nori sau ca strutul in nisip. Atunci avem nevoie de ceva care sa ne trezeasca.

Mi-am dat seama cat de mult ma pacaleam, visand. Vroiam cu disperare iubirea in viata mea si atunci atrageam persoane nepotrivite, "initial" conforme cu visele mele, insa trezirea la realitate era intotdeauna dura.

Mi-am dat seama ca imi spuneam ca sunt pregatita doar pentru ca visam, nu si pentru ca stiam ce imi doresc, iar in momentul in care aparea cineva in viata mea ii inchideam usa in nas... era "neconform cu cel din visele mele". Sau eram deschisa atat cat vroiam, "detinand controlul".

Alegerea corecta vine din adancul sufletului tau, acolo unde nu poate exista altceva decat iubire, unde nu ajunge altcineva decat tu, asa ca nu ai cum sa fii ranit(a). Alegerea corecta inseamna sa lasi usa deschisa si sa vezi care e mesajul fiecarei persoane sau eveniment care apare in viata ta. Poate fi doar un bun prieten, poate te va conduce spre iubirea pe care ti-o doresti, poate mai ai ceva de invatat etc.

Oricum vei simti ce ai de facut. INTOTDEAUNA!

by Delia Muresan

Intre compliment si realitate:

Iubita mea, eşti ca iapa lui Faraon!

Acesta este un compliment! Serios! Este luat din cîntarea cîntărilor! Ai spune aşa ceva iubitei?


Cantarea cantărilor 1:9

Cu iapa înhămată la carele lui Faraon, te asemăn eu pe tine, scumpa mea.

Ce vrea să însemne?


Se spune că în trupele lui Faraon intra o divizie formată din carete la care erau înhămaţi armăsari. Aceasta era avantgarda oştirii. În faţa diviziei de carete era careta lui Faraon, la care era înhămată o iapă cu coada netunsă şi neîmpletită. Pentru cei care nu au crescut la ţară: dintr-o anume pricină părul pentru arcuşul de vioară nu se face niciodată din păr de coadă de iapă, numai coadă de cal.

În momentul în care Faraon îşi trăgea careta în faţa diviziei şi începea să alerge… nările armăsarilor se lărgeau şi … nimic nu mai putea opri oştirea.

Există documente inventariate de comentatorii Cîntării Cîntărilor în care se arată că, pentru a opri oştirea, iapa a trebuit ucisă.

Iată nota din LXX.

Se face aluzie fie la un obicei de luptă al egiptenilor, fie la un eveniment istoric. O variantă care ar putea explica acest verset este obiceiul egiptenilor de a trimite o iapă în călduri, iapa lui Faraon, înainte în luptă pentru a fi urmată de armăsarii de la carele care compuneau armata egipteană. Keel, p. 56-58 (Keel, Othmar, The Song of Songs, A Continental Commentary, trad. Frederick J. Gaiser, Fortress Press, Minneapolis, 1994,), aminteşte de bătălia de la Kadesh, circa 1250 î. Cr., ilustrată în templul mortuar al lui Ramses al II-lea. Atunci o iapă a fost trimisă în mijlocul armatei lui Faraon, formată, după cum era obiceiul, din care de luptă trase de armăsari. Amenemheb a salvat armata lui Faraon de la o catastrofă ucigând iapa.

Cum am traduce complimentul acesta azi? Încearcă cineva?

by Marius Cruceriu

sa ne documentam putin din cultura armaneasca ... cu "o altfel de nunta"

"Nunta muntilor"

Tradiţiile şi obiceiurile sunt un ansamblu de concepţii, de datini şi credinţe care se statornicesc istoriceşte în cadrul unor grupuri sociale sau naţionale şi care se transmit prin viu grai din generaţie în generaţie constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. Obiceiurile străvechi au încărcături valorice şi semnificaţii profunde privind viaţa omului, a relaţiilor lui cu natura şi lumea înconjurătoare şi diverse aspecte ale rânduielii ei.

Dintotdeauna la aromâni cel mai important moment al vieţii este acela când se întemeiază o nouă familie. Tradiţional este peţitul. Peţitorul, al cărui demers era încununat de succes primeşte în dar o pereche de pantofi. După ce ambele familii s-au pus de acord are loc logodna mica (semnlu njicu, bâşearea). Astfel părintele flăcăului se duce la casa fetei împreună cu peţitorul şi cu băiatul unde beau ţuica şi fata sărută mâna viitorului socru iar acesta îi dă un ban. Din acel moment fata era logodită. În perioada următoare se stabilesc, data logodnei şi data nunţii. Familiile şi rudele se pregătesc pentru acest eveniment. La logodnă (isozmâta) în casa fetei vin încă o dată la peţit dar în număr mai mare cu cadouri şi cu “semnulu”, un ban de aur sau o bijuterie cusută pe un batic alb sau roşu împăturit în patru. Numărul persoanelor care vin din partea flăcaului trebuie să fie fără soţ. Se bea ţuică cu braţele încrucişate după care tatăl băiatului îi dă tatălui fetei semnul cu care se pecetluieşte voinţa tinerilor de a fi împreună şi din acel moment sunt cuscri şi fac parte din familia lărgită a celor doi tineri. Urmează petrecerea.La toate aceste evenimente se cântă anumite cântece specifice.

După logodnă se obişnuieşte ca la ambele familii rudele şi apropiaţii să meargă acasă să-i felicite „pi urari”. Cu ocazia sărbătorilor religioase dinaintea datei nunţii, rudele apropiate ale băiatului obişnuiesc să meargă în vizită la ,,isusita,, pentru a se cunoaşte. Cu această ocazie logodnica primeşte cadouri şi multe dulciuri în semn de bucurie.
La nuntă ambele familii îşi pregătesc evenimentul. La fată acasă se aranjează zestrea şi vineri seara rudele sunt aşteptate . Soacra , cu o duminică înainte de nuntă, invită “suratele” domnişoarele de onoare la nuntă cu un măr roşu în care a înfipt o monedă. Suratele sunt rude apropiate ale miresei şi sunt în număr impar. Sâmbătă seara la casa mirelui se desfăşoară obiceiurile. Suratele “aprnidu aluatlu” timp în care se cântă şi după care toţi participanţii aruncă un ban în vasul cu făină. Banii se împart între surate. Urmează ca furtaţii, sau cavalerii de onoare, să bărbierească mirele. În acest timp se cântă după care în prosop se pun bani de la participanţii la eveniment. Soacra mare are pregătită pânza albă frumos împodobită şi un băţ cu semnul crucii în vârf. Naşul mare coase hlambura după care pune trei mere în vârful ei. Din acel moment naşul conduce nunta. Se cântă anumite cântece specifice. Naşul este adus la casa mirelui cu alai condus de mire, de cavalerii de onoare şi muzică. Urmează masa şi petrecerea.
Duminică dimineaţa se pregăteşte alaiul ce merge acasă la mireasă pentru a fi adusă la casa mirelui. Se aduce naşul cu alai şi muzică şi se porneşte spre casa miresei. Cuscrii , ajunşi la mireasă sunt întâmpinaţi de mireasă şi unul câte unul sunt poftiţi în casă şi ea sărută mâna persoanelor în varstă şi primeşte un ban. Mirele şi cavalerii de onoare sunt aşezaţi separat, la o masă aproape de intrare. La acea masă sunt aşezate un colac cu o bucată de carne crudă „pâltare”, orez dulce cu stafide, multe dulciuri şi „plâţinta yrambolui”, o plăcintă făcută special pentru mire. Mirelui şi cavalerilor de onoare soacra mare le pune câte o lingură de metal la piept lângă floare. În tot acest timp la masa unde stau socrii şi naşii se cântă.

După aceea, soacra mică aşează la masa lor o sticlă de tărie frumos împodobită cu flori şi funde lângă o altă sticlă de tărie la fel de frumos împodobită adusă de soacra mare. Din ele se toarnă în două ceşti noi, se face schimb de băutură şi se bea din aceste ceşti de către cei doi socri cu braţele încrucişate. Înainte, fiecare se orientează spre răsărit şi face semnul crucii. După aceea socrul mare scoate „arâvoana” care este tot un ban sau o bijuterie din metale preţioase cusute pe un batic împăturit în patru. Acesta este primit de tatăl fetei, se atinge uşor de bărbie şi de frunte, acelaşi gest este făcut de încă câteva persoane după care soacra mică îl preia şi de obicei îl pune miresei la gât. După servirea mesei, mireasa este adusă aşezată lângă mire şi se porneşte hora.

Dar naşul poate avea o surpriză. Se obişnuieşte ca un copil dintre rudele miresei să fure hlambura şi să o ascundă. Nunta fără hlambură nu se poate, de aceea naşul o cere plătind în schimbul ei o sumăde bani negociată . Cuscrii au venit pregătiţi să ia şi zestrea. Socrul mare trebuie să-l plătească pe un băieţel care, în mod simbolic se opune. Se face o horă mare şi mireasa joacă în frunte urmată de familie şi rudele apropiate. După aceea intră în scenă naşul şi cuscrii împreună cu rudele miresei şi hora mai continuă câteva ture.

După aceea mireasa este dusă în casă şi pe o anflucată albă stă în picioare la fel şi mirele care este însoţit tot timpul de doi cavaleri de onoare. Are loc „hirtusearea”, este un moment emoţionant pentru familia miresei, pe rând părinţii şi rudele apropiate îşi iau rămas bun de la mireasă şi o încredinţează mirelui. Soacra mare şi mătuşile fac cadouri ginerelui, de obicei un prosop. Se cântă cântece de rămas bun. Când iese din casa părintească mireasa îşi face crucea de trei ori cu faţa către răsărit, este însoţită de două persoane tinere, fraţi, veri şi soacra le aşează pe umeri celor doi un cadou. Cu piciorul drept mireasa păşeşte afară din casă. Mireasa este dusă lângă mire, care este pregătit de plecare.

Soacra mică are grijă să verse apă înaintea miresei şi după, pe drumul ce-l străbate până la ieşirea din curtea părintească. Acesta constituie un ritual de purificare a noului drum pe care păşeşte mireasa în viaţă alături de mire. Se obişnuieşte ca un grup de tineri să ţină calea mirelui. El plăteşte şi pot pleca la biserică pentru cununia religioasă. Mireasa este dusă la casa mirelui şi este aşteptată cu multă dragoste. Se aşterne peste prag o ţesătură de lână albă. La intrare primii care ajung la casa mirelui iau din colacul pregătit dinainte, peste care este un caer de lână albă din care rupe câte puţin şi se pune la ureche.

Primul lucru pe care îl face mireasa, când intră în curtea mirelui este de a săruta un băieţel. După aceea aruncă peste cap,un măr roşu în care este înfipt un ban, cine-l prinde îl taie felii şi îl împarte celor din jur. În pragul casei stă soacra mare care este pregătită să primească mirii. Ea trebuie să aibă pe cap ceva alb, are pregătită puţină untură, două pâini, o cană cu apă şi un prosop mare alb. Mireasa după ce face semnul crucii de trei ori, face şi semnul crucii cu untură pe tocul uşii. Cele două pâini i le pune soacra la fiecare subţioară, îi dă cana de apă în mână dreaptă şi îi cupride pe cei doi miri cu prosopul şi-i trage în acelaşi timp pe amândoi peste prag , păşind cu dreptul. În casa mirelui mireasa este însoţită tot timpul de o mătuşă care are cu ea dulciuri. Acestea mireasa le oferă mătuşilor mirelui. Petrecerea ce urmează este începută de naş şi toţi participanţii cântă şi dansează până în zori.

Luni dimineaţa mireasa le toarnă celor din casă apă să se spele pe faţă. Se pregătesc pentru vizita naşilor şi a buygeadzilor (rudele miresei). Naşul şi cavalerii de onoare aduc dulciuri şi se servesc celor prezenţi. Se pune masa şi se petrece. Spre seară se duce mireasa la râu. Are loc un ritual de purificare de această dată facut de cei doi tineri căsătoriţi. Mirele umple o cană de apă dintr-o găleată şi o dă miresei şi ea o varsă. Se procedează aşa de trei ori, după aceea mireasa umple cana tot de trei ori şi o dă mirelui pentru a o vărsa. În jurul lor sunt cei apropiaţi şi unii încearcă să-l stropească pe mire cu apă din găleată.

Nunta se termină după ce naşul descoase hlambura, pânza o predă soacrei mari iar cele trei mere de pe hlambură sunt tăiate şi împărţite celor prezenţi. Din coada hlamburei se taie din partea inferioară două bucăţi mici de către mire. Cu cea rămasă el simulează că o loveşte pe mireasă,astfel încearcă să-i fie recunoscută autoritatea. Bucata rămasă se păstrează în casă. Pe vremuri se folosea ca furcă de tors lâna. Nunta se termină cu o bucurie şi o împlinire deosebită, tinerii căsătoriţi pornesc împreună în viaţă pe acelaşi drum.

tiganii in "caleasca vremurilor trecute" calatorind in cautare de petreceri si nunti

Elegantele fotografii alb-negru atrag şi prin cadrajul uneori excelent, şi prin aerul de epocă, şi prin prospeţimea pe care instantaneul o păstrează peste mai mult de jumătate de veac. Expoziţia de la Muzeul Ţăranului Român este o excursie într-o Românie care a schimbat vieţile multor oameni, surprinsă de obiectivul fotografic al unui artist detaşat de dramaticele schimbări istorice ale zonei, dar sensibil la marca lor asupra locurilor şi personajelor. Un aer de epocă învăluie acum imaginile, conferindu-le, dincolo de caracterul lor documentar, un farmec izvorât din contemplarea unui moment de viaţă suspendat în timp. Privind selecţia de fotografii, eşti obligat să fii de acord cu scriitorul Philip Roth, fotografiat de Inge Morath în 1956, deci cu doi ani înaintea imaginilor din România: "Odată devenit obiect al fotografiei ei, înainte ca tu să îţi fi dat seama, ea deja a surprins cu aparatul fotografic laturile tale ascunse. Este un intrus delicat, cu o cameră fotografică invizibilă".

PS: Vizitati va rog galeriile autoarei Inge Morath 1923-2002.

... hm ..., o altfel de "caleasca"

Daca tot pomenisem de "caleasca zodiacala", haideti sa ne desfatam privirile cu una numita "caleasca bijuterie" sau "bijuteria caleasca" ..., indiferent cum ar fi "literalmente" vorbind forma corecta de exprimare, totusi ..., zic eu ca e superba ...;

Nu-i asa?

Zodia Caleasca

Poate va gandeati ca puteti doar sa inchiriati caleasca, insa..., iata ca unii dintre noi se afla, in astrologia zodiacului indian/hindus, nascuti in Zodia Caleasca....; o zodie despre care se prevestesc urmatoarele :


Zodia : Caleasca

Intervalul : 31 ianuarie - 9 februarie
Corespondent în zodiacul european : a doua decada a zodiei Varsator

Nativul zodiei Caleasca din zodiacul indian este o persoana extrem de activa, mereu în miscare, mereu în cautare de experiente noi. Este curajos si îi place sa fie deschizator de drumuri. Nu este foarte cumpatat, ci adesea prefera "totul sau nimic".

Pe plan profesional, nativul din zodia Caleasca nu este deloc un executant docil si constiincios, dar poate fi un excelent explorator sau inventator. Nu suporta rutina si cauta activitati care îl pun mereu la încercare sau din care poate învata lucruri noi în fiecare zi.

Nativul din zodia Caleasca este un prieten devotat si de nadejde. Desi este devotat familiei, pentru care este în stare sa se lupte si cu muntii, este posibil sa aiba scurte aventuri.

Printre altele scriind ..., daca va regasiti in randurile de mai sus, va doresc multa sanatate si multi ani!

Calul - Emil Garleanu

S-a trezit în câmpiile întinse, acoperite de ierburile dese, culcate de vânturi, ale Ungariei. În mijlocul lor s-a ţinut câtăva vreme de mama lui, o iapă oarbă ce sta răzleţită de ceilalţi cai, dintre care cei mai frumoşi fuseseră mânjii ei. Apoi, când a simţit fiorul sălbatic ce i se revărsase în sânge, în largul pustietăţilor acestea a deprins cele dintâi goane, ş-acolo şi-a ridicat capul, a lărgit nările şi, cutremurându-şi coama încâlcită de spini, răspunse la chemări necunoscute, trimiţând depărtărilor cel dintâi nechezat puternic ce-i ieşise din piept.
Dar când se învăţase cu viaţa asta slobodă, se pomeni odată prins din fugă, înfrânat cu de-a sila de către cineva care se aruncă, dintr-o săritură, călăre pe el. Atunci a înţeles că cineva îl ameninţă, că cineva vrea să-i ţărmurească libertatea, s-a strâns ghem, apoi s-a destins repede şi a pornit ca o săgeată. Mânca pământul sub copitele lui, simţea că i se aprinde ceva înăuntru, că ochii îi ard şi că limba îl frige; trupul îi era numai o apă, gura — numai o spumă de sânge. Iar în fuga nebună, ierburile îl biciuiau şi i se încolăceau ca şerpii de picioare. De la o vreme se simţi sleit de puteri şi se opri. Un nechezat parcă îl chemă dincotrova; dar când văzu că duşmanul e tot pe spatele lui, că-i smunceşte frâul tot aşa de crunt, puse capul în piept şi, învins, se întoarse încet, purtându-şi stăpânul. Apoi plecă pe drumuri lungi, prin locuri străine şi depărtate.
L-au necăjit îndelung până să-l înveţe cu viaţa înfrânată de zăbală şi pinten. Când s-a dezmeticit bine-bine, era de mult deprins cu şaua şi ştia chiar ceasul de dimineaţă la care pornea înspre câmp ca să-şi poarte călăreţul, prin faţa regimentului, în văzul sutelor de cai ce stăteau nemişcaţi la strigătul goarnei, ca şi oamenii de pe ei. Şi nu mai putea de mulţumire când, după alergările prin vânt şi ploaie, se întorcea în grajdul în care îl aştepta nutreţul.
După câţiva ani porni la un drum mai greu. Mergeau feriţi, ocolind mereu, oprindu-se la bubuitul tunului; stăteau zile şi nopţi în ploaie şi glod, sub cerul încărcat de norii deşi ce atârnau până lângă pământ. Într-o zi, în capul călăreţilor cu săbiile scoase, se simţi mânat la moarte într-un vârtej înspăimântător. În faţă le răsări deodată un alt vârtej, şi se loviră într-un vălmăşag de glasuri, de vaiete, de împuşcături.
I se păru că nu mai e scăpare, se avântă, sări peste trupuri de oameni şi cai, şi, în goana nebună, îşi duse călăreţul departe, despărţindu-l de ai lui. Un zid de săbii se înălţă deodată împrejurul lui şi-l opri. Atunci se ridică în două picioare, se întoarse şi se aruncă orbiş înapoi.
Simţea că pe urmele lui veneau alţii, simţea zbuciumările celui de pe el, dar nici unul nu-l ajunse. Târziu, când se opri la un adăpost, în crupă îl ardea o usturime grozavă. O tăietură de sabie îl crestase adânc. Mâinile stăpânului îi spălară rana uşor, o legară şi-l mângâiară îndelung pe coamă.
Trecu şi războiul. Întors acasă, îşi luă locul în grajd, mulţumit de liniştea dimprejurul lui, de lumina ce i se revărsa pe ferestruia din faţă, de fânul mirositor ce-l smulgea de deasupra capului. Dimineaţa mergea la câmp, ca de obicei; serile, arareori. În grajd vara era răcoare; iarna — cald. Şi vremea trecea...
Vremea trecea! anii se scurgeau repede unul după altul. Ehe! cine ştie când fusese războiul! Dar odată cu anii s-au scurs şi puterea şi avântul lui. Îmbătrânise, picioarele îi tremurau după o cale mai lungă; gâtul nu mai sta aşa de încordat, ochiul nu mai căta departe. Odată poticni şi se rostogoli jos, cu călăreţ cu tot. S-a ridicat repede, dar de atunci îl lua mai rar la câmp şi-l purta numai la pas. În urmă, nu-l mai lua deloc.
Venea dimineţile la el, îl mângâia, dându-i fiori ce-i fugeau pe sub piele, apoi poruncea soldatului să-l plimbe prin ogradă. Parcă nici lui nu-i venea să iasă din grajd; îi plăcea să mănânce încet, cu ochii închişi, peste care razele soarelui cădeau ca o ploaie caldă din susul ferestruii înguste.
Într-o zi uşa grajdului se deschise larg, şi doi soldaţi aduseseră un cal tânăr, înspumat. Însuşi generalul arătă unde să-l puie la iesle; el, bătrânul, avea să fie mutat mai încolo, în colţ, iar noul-venit îi lua locul, în faţa ferestruii. Bătrânului parcă îi veni din nou vlaga tinereţii, ridică în sus capul, se uită la stăpânul lui, apoi rămase cu ochii pironiţi pe acel care-l înlocuia. Iar când se duseră cu toţii, se închise uşa; şi când venitul ridică botul să smulgă din braţul de fân, din care dânsul mâncase mai înainte, el se smunci, rupse frâul şi, repezindu-se către celălalt, îl muşcă de gât. Îi despărţiră repede, iar el luă, pentru întâiaşi dată, de la soldat, două lovituri de vargă. A două zi, dimineaţă tare, generalul veni, porunci să se puie, în faţa lui, şaua pe calul celălalt, încălecă şi porni. Bătrânul întoarse capul şi-i urmări cu ochii până departe.
În fiecare zi, cei doi cai se măsurau cu privirea, şi câteodată bătrânul, reînsufleţit, se smuncea să se arunce. În urmă primea loviturile de vergi şi se punea să mestece, liniştit, nutreţul, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Într-o seară, după multă vreme, calul cel tânăr întinse capul, cu ochi cercetători, către bătrânul lui tovarăş. Acesta a stat o clipă, ca şi cum ar fi vrut să se hotărască, apoi, simţind ca niciodată mirosul cela de câmp care-i amintea de herghelia lui, de caii lângă care nu fusese atâta vreme, întinse şi dânsul gâtul şi boturile lor se atinseră. Au stat câtva aşa, apoi bătrânul se încordă, rupse belciugul şi, rămânând slobod, veni încet, se alipi de celălalt şi începură să mănânce liniştiţi unul lângă altul. Din seara aceea nu-i mai legară.
Se deprinseră împreună; aproape nu se mai puteau despărţi. Când cel tânăr ieşea înşeuat, bătrânul necheza înăbuşit, nu-şi găsea astâmpăr şi pleca încet-încet prin ogradă, după el, până îl aduceau soldaţii în grajd. Acolo aştepta să se întoarcă tovarăşul, ca să mănânce. Iar serile, când obosea să mai mestece, îşi rezema botul de gâtul celui tânăr şi dormita.
Într-o zi bătrânul nu se mai putu ţine pe picioare. Ochii i se împăienjeniră deodată, genunchii îi tremurau şi buzele scăpară jos mâna de fân ce smulsese atuncea. Voi să se rezeme de tovarăşul său şi nu izbuti. Încet, încet, bătrânul simţi cum se întunecă ferestruia spre care căta, i se muiară încheieturile şi trupul îi alunecă jos. Întâi se ţinu sprijinit în cele două picioare de dinainte, apoi îl părăsiră şi acestea, se rostogoli pe-o parte, horcăi de câteva ori şi rămase întins, zbătându-se încet... Iar calul cel tânăr îşi apropie botul de trupul aproape nemişcat, stătu câtăva vreme cu ochii pironiţi, apoi tresări, întoarse capul spre uşă şi necheză prelung.

Calul arabului de Alexandru Macenonski-1882

Arabul căzuse în aspră robie,
Muşchioasele-i braţe legate era...
El n-o să-şi mai vadă nici cort, nici soţie,
Nici larga pustie
Ce-n veci treiera!

Şi turcii-l vor duce cu dânşii-n cetate,
Şi sclav ca să fie va fi destinat,
Şi până ce-n pieptu-i un suflet va bate,
De-un dor ce abate
Va fi dominat!

Iar calul său falnic, uşoară nălucă,
Ce-n fugă se-ntrece cu paserea-n zbor,
Şi ce, la săgeată, — nainte apucă, —
În dar o să-l ducă
Sultanului lor!

L-această gândire, de lacrimi pâraie
Revarsă-a lor undă pe negru-i obraz!...
Toţi dorm; numai luna pluteşte bălaie,
Scăldată-n văpaie
Pe-un nor de atlaz!

Lumina-l ajută şi calu-şi zăreşte,
Dar trist, la o parte, şedea priponit,
Cu ochiul său negru părea că-i vorbeşte,
Părea că-l jeleşte
În dor adâncit!

Arabul atuncea, pătruns de simţire,
Pe brânci se târăşte s-ajungă la el;
Mişcat de-o înaltă şi dulce gândire,
Spre-a lui mântuire
Lucrează cu zel!

Cu dinţii apucă priponul cel tare,
Îl muşcă, îl roade şi-l rupe,-n sfârşit
Deschisă îi este pustia cea mare,
Cu albă cărare,
Cu sân împietrit!

Dar calul atuncea, de brânele-i late,
Cu gura-l ridică, mişcat de-al său dor,
Prin noapte, cu dânsul, fantastic străbate,
Nimic nu-l abate
Din falnicu-i zbor.

Şi-n tropotul mare, trei zile goneşte,
Când, iată că-n zare albeşte un cort,
Arabul e-n viaţă, şi calul soseşte,
Dar vai, când s-opreşte,
S-abate jos mort!

Cine salveaza Dragostea? ... poveste cu talc

Se spune ca, la inceputurile lumii, Creatorul adunase toate sentimentele si trasaturile umane pe una si aceeasi corabie, care naviga catre pamantul gazduind oamenii inca nesimtitori. Chiar inainte de a ajunge la destinatie, vasul s-a izbit de o stanca si toate sentimentele s-au repezit inspaimantate sa ajunga la o barca de salvare.

Nu se stie de ce, poate datorita naturii ei visatoare, Dragostea a intarziat sa ajunga pe punte. Corabia incepea deja sa se scufunde , iar ea a privit cu speranta in jurul ei.

Sentimentul Prosperitatii parea sa ii fie cel mai apropiat, asa ca Dragostea i-a strigat : " Poti sa ma iei si pe mine ?" " Vai , nu cred ca se poate ", i-a raspuns grabita Prosperitatea , " vezi tu , barca imi este plina de bogatii , de aur , argint si diamante si nu mai am loc pentru tine "

Vanitatea se pregatea si ea sa isi desprinda barca de vas, asa ca Dragostea a facut apel la ea : " Te rog, ia-ma si pe mine. Nu mai este mult si corabia se va duce la fund ." Vanitatea i-a raspuns cu nasul pe sus : " Nu ai ce cauta barca mea . Parca vad ca o sa mi-o murdaresti cu picioarele tale murdare."

Tristetea tocmai incepuse sa traga din vasle, iar Dragostea i-a cerut si ei ajutorul, dar nici de aceasta data nu a avut succes. Tristetea i-a zis ingandurata :" Nu , nu pot sa te iau cu mine. Sunt asa de melancolica , incat nu as suporta pe nimeni in apropierea mea."

Fericirea era atat de absorbita de ea insasi incat nici macar nu a luat in seama apelurile de ajutor ale Dragostei.

Parasita de toata lumea si ingrozita de iminentul naufragiu, Dragostea aproape ca se resemnase atunci cand a auzit o voce ferma : " Vino in barca mea , te voi duce eu pana la tarm."

Fara sa mai arunce vreo privire catre salvatorul ei, Dragostea s-a aruncat in barca si a lesinat pe loc datorita framantarilor de pana atunci.

Atunci cand s-a trezit intinsa pe pamant ferm, Dragostea a vazut pe aproape Cunoasterea si a intrebat-o : " Stii tu oare cine mi-a dat o mana de ajutor atunci cand toti cei din jurul meu ma parasisera ?"

"Cunoasterea a suras binevoitoare si i-a raspuns : "Desigur, Timpul a fost acela care te-a salvat."
"Bine , dar de ce i-ar pasa Timpului atat de mult de mine ?" , s-a minunat Dragostea.

Cuvintele Cunoasterii au venit parca de la sine :

" Pentru ca numai Timpul iti cunoaste adevarata maretie si tot ce iti sta in putinta. Numai Dragostea poate aduce pacea si fericirea pe acest pamant."

Tatuajul calului

Ca model de tatuaj, desenul calului a fost raspandit de-a lungul mileniilor pe cuprinsul mai multor continente. Inainte de a fi domesticit, calul era o reprezentare grafica a hranei vanatorilor stravechi. In Franta, picturile rupestre, infatisand cai, dateaza de peste 40.000 de ani. Chiar si atunci, caii erau respectati pentru puterea, viteza , gratia si frumusetea lor. Calul a fost cel dintai animal venerat de oameni, el fiind considerat si un important animal totemic.

Acolo unde au existat oameni si conflicte, razboinicii pe cai au fost intotdeuna pe aproape. Pe masura ce fiintele umane au trecut prin cultura vanatorii si agriculturii timpurii, caii au jucat un rol din ce in ce mai important. Ei au purtat oamenii de-a lungul vastelor campii, deserturi si stepe sau au fost inhamati la pluguri, care si carute. In traditiile umane timpurii, calul reprezenta puterea si bogatia, fiind intotdeuna asociat cu regii, imparatii, nobilimea sau aristocratia.

In mitologie, caii au fost adesea companionii zeilor. Frumos, elegant, loial si inteligent, calul era inzestrat in Grecia antica nu numai cu aripi , ci si cu imortalitate. Aceste patrupede divine erau considerate ca progenituri ale celor Patru Vanturi, ele luand forma cailor pentru a purta carul lui Zeus. Intre toti caii divini, Pegasus era cel mai faimos. Inzestrat cu aripi, el ducea de-a lungul cerului fulgerele lui Zeus .

Calul pur-sange arab reprezinta cea mai pura rasa de cai din lume. Se spune ca descendentii lui Noe au imblanzit primul cal arab, in jurul anului 3000 ien. Odata cu extinderea Islamului, calul a devenit o arma de lupta extrem de eficienta , contribuind la cucerirea aproape jumatate din Europa. Datorita calitatilor lui, calul a devenit o emblema a loialitatii si neinfricarii, constituind o resura militara majora pentru mari imparati precum Alexandru cel mare, Ghinghis Han si Napoleon Bonaparte.

Masculinitatea sa covarsitoare si muschii sai reliefati l-au transformat intr-un favorit al artistilor, mai ales al pictorilor romantici. In prezent, Calul arab este un simbol al Yemenului, loc in care a fost imblanzit pentru intaia oara.

In Europa, calul, ca simbol, dateaza din perioada anterioara anglo-saxonilor, el avand o semnificatie religioasa si fiind o reprezentare a razboinicilor. In Britania, erau preaslaviti doi cai zei, Stallion si Horse. Faimosul cal alb din Uffington, descopeirt in adancul unui deal din Anglia, masurand in lungime peste 100 de metri si datand de peste 3000 de ani, este o marturie a respectului si importantei acordate in trecut cabalinelor. Imaginea stilizata a calului apare si pe monedele celtice din perioada preromana.

Celtii stravechi din Galia si Britania erau calareti desavarsiti, care venerau calul sub forma zeitei Epona. Dupa cucerirea acestor regiuni, romanii au adoptat aceasta divinitate, care a devenit astfel slavita in stabilimentele cavaleriei de pe intreg teritoriul roman. De asemeni, romanii il onorau pe Marte (Mars), zeul razboiului, aducandu-i sacrificii ce constau uneori din cai.

In perioada antica, culoarea cailor avea o semnificatie speciala. Calul alb era o emblema a pacii, cel rosu semnifica razboiul, iar calul negru era un simbol al doliului.

In vremea medievala si in cea a renasterii din Europa, calul a devenit asociat indeaproape cu regalitatea, nobilimea si persoanele de rang inalt. Priceperea in calarie, dovedita in turniruri sau alte competitii, era un standard de judecare a caracterului, abilitatii si valorii militare a unui barbat. De-a lungul mai multor secole, cavaleria a fost un corp de armata de onoare si prestigiu, un loc rezervat nobililor si celor din clasele superioare .

In mitologia chinezeasca, calul era asociat cu dragonul, luand adeseori locul animalului fabulos in imaginatia oamenilor si in folclor. In istoria ei timpurie, China era amenintata de trupele de calareti ale barbarilor din imprejurimi, astfel incat calul a devenit o necesitate militara in apararea fata de invadatori. La mijlocul secolului VII, in timpul dinastiei Tang, conducatorii chinezi au achizitionat, in scopul intaririi armatei, circa 700.000 de cai. Ca emblema a virtutii si puterii, calul a fost o tema populara in vechile desene in tus chinezesti.

Indienii nord-americani, portretizati in westerne ca niste calareti indemanatici, au supravietuit de fapt fara cai timp de mii de ani. Nobilele patrupede au aparut au aparut odata cu invadatorii spanioli, si au fost considerate aproape imediat un dar al creatorului, devenind pentru indieni un simbol al mobilitatii si bogatiei. Legendele vestului salbatic, ale preeriilor si cowboy-lor au supravietuit pana astazi, calul fiind un element inseparabil al acestora.

Admirat pentru rabdarea, rezistenta si agilitatea sa, calul continua sa fie in zilele noastre un simbol al spiritului liber si al inteligentei intuitive.

Dictionarul tatuajelor

Copiii au nevoie de cai

Copilul simte dragoste, respect, teama si admiratie pentru cai, aceste sentimente sunt recunoscute (si din punct de vedere pedagogic) ca premisa proceselor de invatare. Calaria si contactul direct cu aceste frumoase animale pot avea efecte pozitive asupra micutului: increderea de sine, intarirea sentimentului de autopretuire si autocunoastere, dar si eliminarea agresivitatii sau a fricii. De asemenea, acest sport ii invata pe copii ce inseamna procesele dinamice in echipa.

Caii au un comportament constant, deci sunt parteneri de baza.

Acestia poseda intr-o mare masura capacitatea de a se comporta cu multa grija cu copiii. Au reactii foarte sensibile la tonalitatea vocilor sau la trairile celor din jur. Ei ii mobilizeaza pe copii si ii invata prin atitudinea lor - teama, neliniste, nervozitate - cum sa procedeze, cum sa se poarte, ce trebuie sa faca.

Cel mai deosebit lucru in cresterea si ingrijirea unui cal este acela de stimulare a simturilor: calul poate fi mai bine observat, ascultat, inteles. Calaria reprezinta pentru copii o motivatie enorma. Faptul ca se lasa purtati pe spatele cailor, ca trebuie sa se impuna reprezinta pentru cel mic o provocare foarte mare dar si foarte placuta. De cele mai multe ori limbajul trupului este unul din cei mai importanti factori: cu timpul copilul va intelege semnalele transmise de patruped, acest lucru intamplandu-se si invers.

Caii reactioneaza tot timpul diferit la actiunile oamenilor, astfel copiii invata sa gaseasca solutii si strategii chiar si in situatii neplacute. Mersul la pas este de cele mai multe ori linistitor si relaxant, trapul este plin de viata, iar galopul reprezinta armonia perfecta dintre calaret si animal. Multi copii au senzatia ca zboara in timp ce calaresc.

Din pacate, in zilele noastre parintii nu mai au timpul necesar pentru a le stimula imaginatia. Calaria insa face acest lucru, oferindu-le celor mici noi experiente de viata. Contactul cu blandele animale, miscarea si joaca in aer liber, in natura le stimuleaza creativitatea, deoarece toti copiii au puterea, de a se transforma in ceea ce isi doresc, iar aceast lucru este minunat.

Este clar ca acest sport poate avea o influenta pozitiva pentru dezvoltarea celor mici. Prin ingrijirea unui cal, acestia invata sa devina mult mai responsabili si mai grijulii, invata sa tina de mici “fraiele in mana”, de acest lucru avand nevoie toata viata.

www.zooland.ro

Poveste: "documentaristico-istorica" ...

Enturemosamopet

motto(r): "Doar cel care ştie să lege literele va înţelege alfabetul". Emanuel Geibel


A fost odată un Om care purta în sufletul lui o mare şi neobişnuită dragoste, iubea cuvintele. Contrar pasiunii, nu era vorbăreţ, de fapt, niciodată nu a fost zărit în compania altor oameni schimband cuvinte în stoluri de poveşti sau tocmind întâmplări cu aceştia.

Apropiaţii Omului, după ce s-au luptat cât s-au luptat cu felul lui de-a fi, l-au lăsat resemnaţi să trăiască în legea cuvintelor, departe de ei ...;

Locuia singur, dar casa nu arăta a casă de om.
Patul, masa şi singurul scaun erau construite din cărţi.

La rândul lor, pereţii casei erau clădiţi din tomuri şi dicţionare, dintre primele pe care le descoperise şi din care învăţase fiecare cuvânt în parte, iar acoperişul era şi el din coperta uriaşă al unui atlas secret cu lumile invizibile.

Foile de papirus care-i acopereau ferestrele, nu lăsau nici razele de soare, nici cele lună să intre în odaia ticsită de cărţi, dar nici privirile curioase care iscodeau obraznic ciudăţeniile create de Omul de poveste.


De luni de zile era absorbit în întregime de un neobişnuit experiment asociat cu un studiu metaştiinţific, declanşat în momentul în care şi-a dat seama că ştia toate cuvintele, din toate limbile pământului şi din toate domeniile savante.

Nu trăise până atunci o zi mai nenorocită şi mai neagră, ca atunci când stupefiat a realizat că rostul lui pe lume a fost anulat de limita domeniului de studiu ales.

De durere şi frică s-a prăbuşit în patul de cărţi şi şi-a aşezat tâmpla pe unul din tomurile preferate, un antic-vechi-şi-de-demult dicţionar, care aduna în paginile prăfuite toate cuvintele referitoare la vieţuitoarele pământului. Din obişnuinţă a început să le înşire în minte, şi uşor bolborosit în afara ei, dar şi-a dat seama că în spatele fiecărui cuvânt rostit nu exista absolut nici o imagine.

Nu era în stare să facă nici cea mai mică diferenţă între o coşelină sau Pseudococcus longispinus, Phenacoccus solani, Ferrisia virgata, Planococcus citri şi o narcisă sau Narcissus cyclamineus amaryllidaceae.


Ochii îi fierbeau în orbite, iar sufletul i-a amuţit. Atunci, disperat a răsturnat toate cărţile ce le avea în jur, iar din coperţi de mucava a încropit câteva ghivece pentru baza experimentului său.


Cu formule abracadabrice a reuşit să altoiască litere şi cuvinte care la rândul lor îmboboceau şi înfloreau în alte forme, dar mai ales în alte înţelesuri. Primele experimente l-au încântat, era mândru de ele, iar de metacuvântul "enturemosamopet" era de-a dreptul copleşit. Acesta era produsul combinaţiei dintre 3 litere de “e” şi cuvântul “caramel”. Era suficient să rostească "enturemosamopet" şi simţea pe cerul gurii aroma dulce-amăruie, care nu era o iluzie, ci Realitatea!
Era o senzaţie autentică, dar mai ales un semn, că oamenii se pot bucura de ştiinţa lui, hrănindu-se de acum înainte cu rostiri de cuvinte, ceea ce ar fi rezolvat suma problemelor, a bolilor, a disputelor şi războaielor. Poate chiar şi-a morţii, într-o zi...

Fericit, a ieşit din casă să ducă celor din oraş vestea incredibilă despre marea lui Descoperire, dar pe străzile pietruite era o vânzoleală de nedescris.
Baricade, oameni încrâncenaţi, agitaţi, îmbrăcaţi la fel, cu haine de culoarea pământului, iar în mâini cu obiecte stranii din metal care scuipau infernul către cer.
Nu înţelegea nimic din ce-şi vorbeau între ei şi nici aceştia nu dădeau semne că ar fi înţeles ce încerca să le explice el.


Nu vreau să continui mai departe povestea pentru că ceea ce a urmat ar semăna tristeţe în ochii celor care citesc aceste cuvinte, dar nici nu vreau să tastez punctul final până nu vă spun că în oraşul pustiit de război, a rămas undeva ascunsă după tufe uriaşe de narcise cyclamen, casa de cărţi a Omului îndrăgostit de cuvinte, în care şi acum aşteaptă să fie culese cuvintele aducătoare de bine şi pace din ghivecele de mucava.

Poveste ..., buna de "inteles"

Gasim intotdeauna ceea ce cautam

Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze, la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:

- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:

- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.


Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:

- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?


- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima.
Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere.

Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.

Terapia cu ajutorul cailor

In mitologie, calul reprezenta forta si viteza. Vorbind despre cal si mitologie, ne ducem cu gandul la Pegas, calul inaripat din mitologia greaca, care simbolizeaza fortele creatoare, dar si la Chiron, creatura dubla: jumatate om, jumatate cal.
Facand un salt in timp, putem spune ca astazi el a devenit prietenul omului, un prieten care la nevoie se cunoaste, ale carui calitati pot fi folosite de catre psihoterapeuti pentru vindecarea anumitor afectiuni umane.

--------------------------------------------------------------------------------

Calul - insotitorul si prietenul omului

Inca de cand calul a devenit insotitorul omului, din Era Bronzului, aceasta relatie trebuia sa aiba si caracteristici terapeutice, curative. Calul nu a fost folosit numai ca mijloc de transport si de munca. Foarte curand, el a devenit insotitorul si prietenul fiintei umane, cu care a impartit activitati comune. El, prin simpla sa prezenta si forma sa fizica, inspira viata, avand si un efect consolant prin caldura pe care o emana. Prin faptul ca acest animal depinde de om, are un efect educativ si curativ. Trebuie sa fie hranit, adapat, dresat si ingrijit. In acest fel se produce un schimb, unde se da si se primeste reciproc.
In diverse forme de terapii, diverse elemente ale acestei relatii curative sunt solicitate.

Regasirea sigurantei si a echilibrului

Hipioterapia-K, psihoterapia cu ajutorul calului, exploateaza caracteristicile corporale ale poneilor din Irlanda si mersul lor specific, Tölt, pentru a permite o decontractare mai ales in zona soldurilor si a coloanei vertebrale inferioare, astfel incat sa favorizeze echilibrul si in acest mod siguranta. In aceasta forma de terapie nu exista actiune pe cal. Este vorba despre o metoda medico-terapeutica recomandata mai ales copiilor cu probleme cerebrale-motorii si pentru pacientii care sufera de scleroza in placi.


Adaptarea la miscarile calului

In terapia ecvestra se folosesc in pricipal caracteristici pedagogice, emotionale si sociale, ca interactiunea cu o fiinta vie, asumarea responsabilitatii ingrijirii ei, stabilirea unui contact, dezvoltarea increderii, acceptarea sentimentului de mobilitate, capacitatea de adaptare, facultatea de a reactiona.
In acest domeniu, persoana aflata pe un cal ghidat invata sa se adapteze la miscarile acestuia din urma, sa-si asume ritmul lui, este, deci, activa si executa exercitii de gimnastica si jocuri de dexteritate. Aceasta terapie poate fi exploatata de clientela institutiilor de pedagogie curativa, de copii si adulti cu diferite probleme corporale, psihice si cognitive.

Satisfacerea nevoii de miscare

Sportul ecvestru adaptat permite persoanelor handicapate sa-si implineasca nevoile de miscare si sa faca efort fizic. Acest mers permite tinarului calaret sa urmeze o formare adaptata in sport ecvestru. Apropierea poate fi ludica sau orientata spre performanta. Favorizeaza amorul propriu, satisfactia si placerea. Reeducarea cu ajutorul calului accentueaza reabilitarea si reintegrarea sociala.
Reactia calului cu privire la tratamentul corect sau incorect permite aducerea la cunostinta a efectelor propriilor actiuni.

Hipioterapia = miscarea calului

Aceasta practica medicala este utilizata de catre psihoterapeuti. Obiectivul vizat este o reeducare psihica utilizand pentru aceasta miscarea calului. Calaretul ramane pasiv si aspectul relational dintre animal si persoana nu este abordat.

Mod personal de abordare a animalului

Diferenta fundamentala in ceeea ce priveste hipioterapia consta in faptul ca aici calaretul joaca un rol activ. In aceasta ipostaza, tot ceea ce tine de animal devine important. Apropierea (dorinta sau, din contra, teama de a-l atinge), alegerea calului, modul in care se va desfasura sedinta (urcarea sau nu pe cal, calarirea lui, discutiile in legatura cu el etc.). Aceste elemente devin apoi subiecte de discutie. De asemenea sunt esentiale grija acordata calului, dar si intelegerea progresiva a comportamentului lui. Stim adesea de ce avem nevoie, chiar daca nu constientizam in totalitate sau nu ne exprimam verbal, si adesea intr-un numar mare de situatii problema alegerii libere este interesanta. Astfel, fiecare inventeaza un mod personal de abordare a animalului. Aceasta relatie ne poate face sa ne indoim de felul nostru obisnuit de a fi si de a exista atunci cind calul nu raspunde obligatoriu dupa modelul schemei obisnuite a fiintelor umane. Tocmai acest lucru poate conduce catre un nou mod relational sau catre o noua forma de a fi.

Calul-mediator

In afara acestei tehnici bazate pe aspectul relational, calul poate fi utilizat ca un mediator ce permite in cadru medical sau/si familial prelucrarea unor obiective precise si care aduce ameliorari la nivel psihomotor (schema corporala, spatiu, coordonare, disociere etc.), la nivel psihic (relaxare, incredere in sine, descoperirea aspectului ascuns de sine etc.), la nivel cognitiv (mai ales in cazul blocajelor cu alte mijloace didactice) si la nivel social (manejul creeaza un spatiu propice povestirii).

Sporturi ecvestre adaptate

In aceasta apropiere, prelucrarea este axata pe dezvoltarea competentelor ecvestre, cu obiective ca placerea de a urca pe cal, imbunatatirea formei fizice, cresterea increderii in sine, posibilitatea de a fi reintegrat in manifestarile sociale, precum concursurile etc.

Elemente primordiale in terapia alaturi de cal

Senzorialitate, corp, identitate

Calul are o tendinta naturala de a trezi la viata senzatii arhaice apropiate de cele ale copilului care a trait cu mama sa primele sale luni de viata, senzatia de a fi purtat de cineva, balansat, de a resimti o anumita caldura. Margareth Mahler spunea ca inceputul sentimentului de identitate individuala si de separare de obiect se regasesc prin senzatiile noastre corporale. De exemplu, in cazul autismului sever, unde sentimentul identitatii individuale si limitele intre exterior si interior ale corpului nu sunt clare, se poate face o imbunatatire in jurul corpului calului. Prin manipularea corpului calului, subiectul descopera propriul corp.

De la interactiune la comunicare

Apoi, cand persoana este asezata pe cal, tonusul sau este mobilizat de pasul animalului. Dupa Christine Oreggia, tonusul este situat la jonctiunea dintre campul corporal si cel psihic. Emotiile se inscriu in tesut. Daca functia tonica sustine potrivirea corpului in diferitele sale posturi este de asemenea o expresie a reactiilor emotionale. Functia tonica este primul nostru mod de comunicare, acela pe care J. De Ajuriaguerra l-a denumit dialog tonic. Permite sugarilor (dupa aproximativ primele trei luni de viata) sa adreseze mamei mesaje care nu sunt nu numai unice in raport cu nevoile vitale, dar si semne din ce in ce mai nuantate in ceea ce-i priveste dispozitia.

Relatie, comunicare, emotie

Relatia, comunicarea si gestiunea emotiilor sunt elemente esentiale ale acestei apropieri. Astfel, chiar daca persoana se urca pe cal, aceasta nu are nici o legatura cu vreo relatie de dominare. Primul lucru care conteaza, si care este singurul esential, este de a comunica pentru a putea crea o relatie de incredere cu animalul. Comunicare inseamna intai de toate ascultarea calului, de fapt fiind ascultarea propriei persoane. Ascultarea a ceea ce simtim in interior si exprimarea acestor stari fara sa fim intotdeauna constienti, prin gesturile noastre, atitudinile noastre. Calul ne va defini in raport cu ceea ce resimtim, cu emotiile noastre. Caii nu recurg la simboluri abstracte, ei utilizeaza o transmisie emotionala directa: atunci cind o herghelie de cai pornesc deodata la galop, aceata nu inseamna ca o fac din dorinta de a imita, ci printr-o transmitere simultana a unei stari de emotie sau de bucurie catre toti membrii ei.

Cunoasterea partenerului

Pentru a va apropia de corpul calului, trebuie sa incepeti cu corpul dumneavoastra; este vorba despre un dialog intre doua corpuri, cu al dumneavoastra si cu emotiile din interiorul acestui corp, care va inblanzi calul. Trebuie sa ajungeti sa vibrati impreuna, sa simtiti ceea ce simte celalalt inainte de a-l intelege, si apoi sa va comunicati sentimentele. In acest mod un cal agitat se linisteste, fara sa fie tinut cu putere. Astfel va va considera ca unul de-al lui, pentru ca folositi limbajul lui.

Calului nu-i poti ascunde emotiile

Apropierea fata de cal necesita autenticitate. Un tanar, nascut orb, spunea: Calului nu-i poti ascunde emotiile. Oricum, ele vor traversa calul. Daca tu esti nervos, calul se va enerva. Si apoi, esti obligat in vreun fel sa ti le exprimi. Nu exprimi tu sentimentele, calul este cel care o face!

Concentrarea este necesara

Un cal provoaca rareori indiferenta: el ingrijoreaza sau fascineaza. Daca fascineaza, mareste de asemenea si concentrarea datorita felului sau de a fi: atat de mare, atat de impresionant, atat de puternic si de gentil. Iar daca vrem sa-l dirijam, sa-i cerem un anumit lucru, trebuie sa fim concentrati si in acest caz, pentru ca, in general calul profita de cea mai mica clipa de neatentie a calaretului sau pentru a decide singur cum trebuie sa decurga lucrurile in continuare.

De ce se folosesc caii si nu poneii

In general, simplul fapt de a fi pe cal produce o stare de liniste. Atunci cind se lucreaza cu copii activi este recomandat calul pentru acest lucru si nu poneiul, ritmul pasilor cailor fiind mai aproape de ritmul cardiac al mamei, producand o stare de relaxare. Pentru a retine atentia anumitor copii hiperactivi se utilizeaza trapul, deoarece, adesea, o oarecare doza de miscare ii poate face sa-si mentina atentia mai mult timp.

Cromoterapia

..., traind intr-o lume pe zi ce trece mai agitata si plina de frustrari datorate anumitelor conjucturi sociale, as zice ca avem nevoie de cateva sfaturi legate de "obiceiurile sanatoase ale vietii".

M-as opri, chiar de-i inceput de zi, in lumea culorilor, o lume in care traim de fapt, insa nu cunoastem adevarata lor influenta asupra naturii umane, motiv pentru care voi descrie in cateva randuri fascinanta lor lume cu puterea ei vindecatoare;

Cromoterapia:


Înca din Evul Mediu, vindecatorii si vrajitorii recurgeau adesea la cromoterapie ca la un mijloc de combatere a diverselor maladii. In zilele noastre, cercetatorii recunosc ca într-adevar culorile au efecte puternice asupra psihicului uman, iar prin intermediul psihicului asupra dispozitiei si sanatatii.

Culori ce stimuleaza si culori ce frineaza

Unele culori stimuleaza activitatea biologica a organismului, altele, dimpotriva, o frineaza. In acest context, un exemplu este anotimpul toamna, detestat de multi din cauza ploilor frecvente si a noroiului. Se sustine ca acestea atrag proasta dispozitie si sanatate precara. Este cunoscuta expresia melancolia de toamna, cind omul isi pierde interesul fata de tot si de toate, îi este somn în permanenta, îi scade apetitul sexual, iar functiile cerebrala si locomotorie sint mult încetinite. Aceste simptome se observa mai ales la femei. Conform unor statistici, femeile sint de aproximativ patru ori mai afectate decit barbatii de indispozitii si chiar stari depresive.

Cauzele: zona lipsei de lumina solara si a culorilor deschise

In realitate, cauzele, motivele melancoliei de toamna trebuie cautate în zona lipsei de lumina solara si a culorilor deschise. Fiind privati de o mare parte dintre excitantii cromatici cu care ne-am obisnuit în timpul verii, psihicul nostru, mai exact constientul si subconstientul nostru, luate împreuna, transmit mai putine impulsuri de comanda sistemului endocrin, care, la rindul sau, emite mai putini hormoni care stimuleaza procesele vitale din organism.

Totodata, din cauza faptului ca sistemul imunitar functioneaza la jumatate din capacitatea sa, se reduce la jumatate rezistenta organismului si se agraveaza bolile cronice. Putem oare da un colorit mai aprins toamnei triste? Pentru aceasta este nevoie sa îndestulam lumea noastra cu unele culori mai deschise. Absenta luminii solare poate fi într-o oarecare masura completata cu lumina artificiala. Încaperea în care ne petrecem majoritatea timpului toamna trebuie sa fie bine iluminata, nici nu trebuie sa ne treaca prin cap sa stam în semiobscuritate. Dimpotriva, este de preferat culoarea alba, apropiata de lumina solara.

Bagheta magica a culorilor

Bagheta magica însa poate fi gama de culori perceputa de-a lungul zilei cu ochiul liber. Pe primul loc se situeaza culoarea rosie. Marele vindecator al Antichitatii Avicena recomanda ca remediu împotriva melancoliei de toamna purtarea unor haine de culoare rosie. În subconstientul nostru, culoarea rosie este asociata cu energia si puterea; ca urmare, îl binedispune pe om. Astfel, culoarea rosie alunga tristetea si emotiile negative, are efecte stimulatoare asupra organelor interne si a muschilor, în special asupra picioarelor.

Desigur, în zilele noastre nu este la moda sa mergi la serviciu îmbracat în rosu, dar atunci cind vii seara acasa este bine sa-ti pui ceva rosu pe tine, o camasa sau o rochie sau cel putin sa te legi cu un baticut rosu. De asemenea, este indicat ca masa de la bucatarie sa fie asternuta cu o fata de masa sau cu o musama în carouri rosii. Este foarte util sa faci rost de o ceasca de culoare rosie, iar gospodinele sa-si cumpere cratite, tigai, ceainice etc. de aceasta culoare. Pe masa de lucru, la birou sau în camera noastra ar fi bine sa avem ceva de culoarea rosie: o mapa, niste flori, o pictura în armonie cu mediul înconjurator si atunci vom simti cum imediat ne revine buna dispozitie, ne calmam si ne creste tonusul.


Efectul de însanatosire al culorii portocalii

Efectul înviorator al culorii rosii este completat de efectul de însanatosire a culorii portocalii, care este extrem de util în tratarea dereglarilor aparatului digestiv, a bolilor de inima, precum si a disfunctiilor sistemului endocrin. Oranjul are efecte asupra rinichilor si vezicii urinare. Purtarea hainelor de nuanta oranj în casa te ajuta sa scapi de tristete si de spaime, previne caderile nervoase si ajuta la cresterea poftei de mincare, care dispare de cele mai multe ori în perioada toamnei.


Culoarea verde este benefica pentru vedere

Culoarea verde este benefica pentru vedere, pentru sistemul nervos si epiderma. Verdele este un minunat vindecator, care ajuta organismul sa elimine toxinele si sa scape de constipatie. Aceasta culoare mai este considerata culoarea recoltei, contribuind la buna circulatie a limfei în organism, eliminarea sucului gastric si a transpiratiei. În acelasi timp, culoarea verde întareste sistemul nervos central, stimuleaza activitatea cerebrala, perceptia informatiilor si o gindire coerenta si precisa. Cind în camera exista obiecte de culoare verde deschis, atunci în dispozitia persoanelor aflate în acest loc se simte o nota de veselie. Din toata gama de culori cea mai armonioasa este verdele, care contribuie la solutionarea unor probleme destul de dificile. Totodata, actiunea sa favorabila mareste functiile inimii si plaminilor. De aceea, oamenii se simt confortabil cind în încapere exista pete de culoare verde, chiar daca ele nu sint foarte mari sau foarte deschise - acestea oricum au efect odihnitor asupra ochiului.

Efectul curativ al culorii albastre

Extrem de puternic este efectul curativ al culorii albastre, care calmeaza stresul si emotiile, scade tensiunea arteriala, micsoreaza durerile în cazul sciaticii si al ulcerului la stomac. Daca un bolnav de pneumonie priveste îndelung un obiect de culoare albastra, atunci acesta se vindeca mult mai repede. Multa lume care sufera de insomnie nu stie ca daca citeste la o lampa cu abajur albastru somnul nu va întirzia sa apara. Efectul va fi acelasi daca în camera în care dormim punem pe perete un covor de culoare albastra sau bleu. Trebuie sa facem în asa fel ca toamna la birou si acasa ochiul nostru sa se bucure de întreaga gama de culori. Veti vedea atunci ca melancolia de toamna va ramine doar o stare... poetica.

Un alt fel de cromoterapie

"Culoarea, aceasta fermecatoare insusire a tot ce ne inconjoara, poate aduce in sufletul nostru bucurie sau tristete, caldura sau raceala, agitatie sau liniste. Ea ne face sa ne simtim mai aproape sau mai departe de noi insine, iar de felul in care ne pricepem sa o utilizam depinde, in mare masura, echilibrul nostru, linistea interioara proprie, bogatia trairilor noastre afective dar si starea noastra fiziologica".


Lasind la o parte culorile zugravite pe peretii camerelor, acestea avind si ele o foarte mare importanta, dra Camelia Ene, specialista in cromoterapie, ne-a vorbit despre culorile florilor si cele din vestimentatie: "Atit florile, cit si hainele pe care le purtam, au culori care pot fi receptate de noi sau de altii de linga noi si ca un posibil mesaj purtator de semnificatii inteligibile. Numai ca, marea varietate de culori a naturii si a obiectelor de vestimentatie este vazuta, simtita si apoi codificata si decodificata intr-un anumit fel, in functie de experienta, gustul estetic si preferintele fiecaruia".

Astfel, spune dra Ene, rosul florilor poate declansa efecte calorice, stimulind comportamentul de lupta. Desi este o culoare foarte calda, rosul este un stimulator general: excita, irita, provoaca, mobilizeaza, incita la actiune. In acelasi timp, culoarea rosie este si un foarte bun stimulator intelectual, insufletind, activind si facilitind asociatiile de idei. Privind rosul aprins al florilor ne creste presiunea sanguina si ni se activeaza respiratia, avind senzatia de caldura.


Florile albastre ofera liniste interioara si genereaza o placuta ambianta afectiva si meditativa. Indeamna la calm si reverie. In schimb, in exces, conduc la depresie, dind senzatia de nostalgie.
Verdele plantelor este relaxant si dadator de speranta, dind senzatia de prospetime si sentimentul nutritiei asigurate. Totodata, faciliteaza deconectarea nervoasa. In plan fiziologic, scade presiunea sanguina si dilata vasele capilare. Florile galbene dau senzatia de caldura, intimitate, satisfactie, admiratie si inviorare. Pot fi un bun calmant al psihonevrozelor, sporind atentia si predispunind la comunicativitate.

Dar si culorile hainelor pe care le imbracam pot avea efect asupra starii noastre de sanatate. "Hainele albe au o nota de prospetime, pace si echilibru. Cele de culoare rosie sint benefice pentru persoanele cu tensiunea scazuta, lipsite de energie. Vesmintele de culoare albastra au efect linistitor, protector. Galbenul din vestimentatie are efect asupra ficatului, stimulind functia hepatica. Este culoarea altruismului si detasarii de lucruri materiale. Fiind situat la mijlocul spectrului, verdele este culoarea echilibrului, a armoniei, hainele de culoare verde avind un efect minunat asupra echilibrului nostru interior", spune dra Camelia Ene. Desigur ca toate aceste sugestii nu pot fi epuizate aici. Sa retinem doar ca atit florile pe care le oferim sau le primim in dar, cit si hainele imbracate zilnic, ne pot ajuta sa trecem peste neplacerile create de diverse probleme de sanatate.

Terapia in sa ...

Referitor la terapia cu cai, am sa va redau o poveste, pe mine m-a impresionat, e preluata dintr-o carte, cartea se numeste "Supa de pui pentru sufletul iubitorilor de animale". Se numeste "Terapie in şa".

Intr-o dimineata, urmaream din pat vrabiutele, care ciuguleau afara pe fereastra, apoi isi intindeau aripile si zburau spre cer.Pentru ca sufeream de scleroza multipla, o boala care anuleaza controlul asupra muschilor,abia puteam sa-mi inalt capul de pe perna. Desi nu aveam decat 39 de ani,se parea ca viata se sfarsise pentru mine.
Intotdeauna mi-a placut sa stau afara. Impreuna cu sotul meu, Dan, obisnuiam sa ne plimbam ore intregi prin imprejurimile casei noastre din Colorado Springs. Dar cand am implinit 20 si ceva de ani, au inceput sa ma doara articulatiile dupa aceste plimbari lungi.Insa atunci ma gandeam ca nu poate fi nimic deosebit-doar o durere de articulatii.

Faptul ca am reusit sa devin mama, adoptandu-le pe Jennie-de 11 ani-si Becky-de 13 ani, mi-a umplut inima de bucurie si implinire. Dar,desi doream din tot sufletul sa fiu o mama buna, dupa ce veneam de la serviciu (lucram intr-o clinica de terapie recuperatorie), cadeam pur si simplu in pat, fiind prea obosita pentru a-mi ajuta fetele la lectii. Ma gandeam ca oboseala era rezultatul zilelor epuizante de munca.

Apoi, intr-o dimineata, am incercat sa iau ibricul de cafea si n-am putut: mana imi era complet amortita. Ce se intampla cu mine?m-am intrebat speriata.Un doctor mi-a prescris medicamente pentru bursita. Un altul mi-a pus diagnosticul de tendinita.
Apoi, intr-o alta zi, ma plimbam cu fiicele mele cand picioarele mi-au intepenit dintr-o data.

-Mama ,ce ai? M-a intrebat Becky ingrozita,acum in varsta de 17 ani.
-probabil ca sunt foarte obosita, am incercat eu sa glumesc, pentru ca nu voiam sa le sperii-dar eram ingrozitor de ingrijorata. Si astfel, la insistentele lui Dan, am consultat un neurolog.

-Ai scleroza multipla,mi-a spus el.

In momentul acela, mi-a venit in minte un slogan pe care il vazusem candva si care spunea:”Scleroza multipla-boala care paralizeaza adultii tineri.”Dumnezeule, nu se poate! M-am gandit eu cu groaza.Incercand sa-mi stapanesc lacrimile, am intrebat:
-Care este stadiul cel mai grav al bolii?
-Nu stim sigur, imi spuse el cu blandete.Dar cu timpul, s-ar putea sa ai nevoie de un scaun cu rotile.

Desi Dan incerca sa ma consoleze,in noaptea aceea n-am putut sa inchid ochii nici macar o clipa. Cum o sa pot sa am grija de mine si de familia mea?
Intrebarea aceasta mi-a staruit in minte in toate saptamanile si lunile care au urmat. Cu timpul, mersul a devenit un proces extrem de dureros, caci fortam foarte mult muschii coapselor. Dar erau momente cand picioarele intepeneau de tot, refuzand sa mai raspunda comenzilor mele. Treptat, am pierdut si controlul asupra mainilor,pana cand am ajuns sa nu-mi mai misc decat degetele-si pe acestea cu foarte multa greutate.
-Nu-i nimic, mama, te ajutam noi, imi spuneau fetele. Si chiar ma ajutau.

Dar voiam ca eu sa am grija de ele,nu invers.In schimb, eu nici nu ma puteam imbraca singura, iar dupa ce spalam cateva vase dimineata,cadeam epuizata in pat.
In dimineata in care priveam pasarile si imi doream sa pot zbura,inima imi era cumplit de grea, caci speranta murise definitiv in sufletul meu.
Atunci l-am vazut pe Dan intrand in camera tumultos.

-Iubito,imi spuse el,am auzit ceva extraordinar la radio.
O crescatorie de cai din apropiere organiza un soi de terapie bazata pe plimbarile calare.Acest procedeu -se spunea la radio- ajutase la vindecarea multor boli,inclusiv a sclerozei multiple.

-Cred ca ar trebui sa incerci,imi spuse el.
O terapie bazata pe plimbarile calare? Parea greu de crezut.Dar cand eram copil in Iowa, imi placea enorm sa calaresc.Si numai pentru simplul fapt ca ma ridicam din pat merita sa incerc.

-O sa cad in cap, spuneam eu sub forma de gluma cateva zile mai tarziu cand Dan ma ajuta sa ajung- cu ajutorul carjelor- la tarcul cailor. Aveam nevoie de ajutor ca sa ma urc pe cal, dar cand am apucat haturile si am inceput sa merg pe terenul rezervat plimbarilor calare,am simtit cum tot corpul meu se relaxeaza dintr-o data.
-Este extraordinar, am spus eu fericita.

Dupa ce plimbarea a luat sfarsit, i-am spus lui Dan ca abia asteptam sa calaresc din nou.

De fiecare data cand calaream,imi simteam coapsele mai flexibile,iar umerii din ce in ce mai relaxati.Stiam ca se intampla ceva.Acasa ,nu ma mai simteam deznadajduita.Si nu ma mai simteam obosita tot timpul, am realizat eu in culmea fericirii.

Intr-o dupa-amiaza, le-am spus celor de la centrul de calarie ca as dori sa calaresc fara sa,asa cum faceam cand eram copil.Iar in timp ce galopam pe pasuni si vantul mi se juca prin par, ma gandeam:Pentru prima oara dupa ani intregi de suferinta,ma simteam realmente libera!

Apoi, dupa ce Dan m-a ajutat sa cobor de pe cal, m-am simtit complet altfel.
-Imi simt din nou picioarele,i-am spus incremenita lui Dan.
Dan ma privi uimit cum mi-am ridicat un picior si apoi l-am pus incet pe pamant.
Imi fusesera necesare 30 de minuteca sa ajung – cu ajutorul carjelor- de la masina la tarcul cailor.Dar drumul de intoarcere l-am facut in mai putin de trei minute-iar carjele le tinea Dan.

-Ai reusit!imi striga el fericit in timp ce lacrimi de bucurie imi curgeau pe obraji.
Curand dupa aceea, fiicele mele urmau sa vina acasa de la universitate intr-o mini vacanta, iar cand au sosit, am iesit afara si le-am intampinat.
-Mama, uita-te la tine! striga Becky.

Cu inima debordand de fericire,le-am povestit cum au reusit caii sa ma vindece. Doctorii n-au putut sa explice de ce a dat roade aceasta terapie cu cai, dar tot ce stiu este ca-printr-o minune- a functionat.
Astazi, nu mai am aproape nici un simptom al acestei boli cumplite, daca reusesc sa calaresc de cel putin trei ori pe saptamana.

Ma scol in fiecare dimineata si pornesc intr-o plimbare lunga si invioratoare. Respirand aerul curat de munte, simt renascandu-se in mine un izvor de bucurie si Îi multumesc lui Dumnezeu ca mi-a redat viata inca o data.

Poveste relatata de Sherri Perkins,preluata di revista „Woman´s World”

... echitatia, de ce?

Echitatia este destul de putin promovata in Romania, in ciuda faptului ca este un sport nobil si benefic pentru sanatate. Fie ca este vorba despre tonusul muscular pe care-l capeti, fie ca este vorba despre increderea in propriile forte, calaria te ajuta foarte mult.

In plus, daca esti mamica, gandeste-te la beneficiile pe care echitatia le poate avea asupra dezvoltarii copilului tau. Ca orice sport, disciplineaza. In plus, prezenta unui animal in viata copilului este extrem de importanta. Ce-ar fi ca acest animal sa fie chiar un cal?


Ce face echitatia pentru tine...

Care sunt beneficiile pe care le aduce echitatia asupra sanatatii?

In primul rand tonusul pentru organism. Poate ca din afara nu-ti dai seama, dar se depune un efort considerabil. Mai mult decat atat, faptul ca interactionezi tot timpul cu animalul, iti da incredere in tine si, pe masura ce avansezi si incepi sa cunosti comenzile, calul iti raspunde pe masura si atunci vin satisfactiile.

Cine vine la cursuri de echitatie? Mai mult femei sau barbati?

Raportul este cam acelasi in ceea ce priveste femeile si barbatii. Atunci cand vine vorba de copii, lucrurile stau altfel. Eu sunt impresionat de priza pe care o au caii la copii. Ma gandesc ca este totusi un efort pentru ei sa vina la cursuri. De exemplu, copiii trebuie sa fie aici la ora 9 pentru lectii. Calculand, ne dam seama ca dureaza o ora pana ajung la baza, cu alta ora pana se trezeste copilul si pana se pregateste. Deci, totusi, este un efort.

Pe de alta parte, acest sport este foarte important pentru copii, pentru ca astfel ei sunt conditionati si se disciplineaza.

De la ce varsta pot veni copiii?

Noi avem si de la 4 ani, si de la 5 ani. Pentru copii avem ponei. A nu se confunda lectiile de echitatie cu lectiile luate in diverse locatii, vezi plaja, vezi munte, in care presupusii instructori te urca pe cal si te plimba. Echitatia o intelegi in momentul in care te urci pe un cal intr-un club profesionist.

Ce inseamna un club profesionist?

Aici sunt cai speciali de agrement, sunt cai de sport care se preteaza la obstacole, sunt ponei care sunt antrenati special pentru sedintele de agrement. Multa lume nu stie ca un cal tanar nu poate face agrement. El este incepator si daca este incalecat tot de un incepator, nu are cum sa iasa ceva bun.
Avand in vedere acest lucru, caii care sunt folositi pentru lectiile de echitatie si agrement sunt cai mai in varsta, care se preteaza la astfel de ore. Sunt linistiti, nu au reactii neprevazute, cunosc toate comenzile. Practic si calul te scoleste. El stie anumite comenzi si, chiar daca tu gresesti, el nu greseste niciodata.


Motiv pentru care va doresc multa bafta in alegerea acestui sport.

Doria's Ideas

Dezvolta-i copilului trau increderea in sine

Increderea in sine trebuie sa existe inca de la cele mai mici varste.

Copilul tau trebuie sa invete sa aiba incredere in propriile capacitati si sa aiba o buna imagine de sine. Orice fel de descurajare si ulterior o atitudine indiferenta a parintilor va duce la dezvoltarea unui copil interiorizat, frustrat, care va intampina in timp adevarate probleme de adaptare si de comunicare sociala.

De aceea, parintii si eventual fratii mai mari sunt cei care au un rol capital in dezvoltarea emotionala si cea a personalitatii copilului. O data cu dezvoltarea fizica, un copil trebuie sa se dezvolte si ca temperament si personalitate. El nu trebuie sa ajunga sa isi spuna: "Nu sunt bun", "Nu ma pricep", "Nu am sa reusesc niciodata" sau "Nu sunt in stare sa fac nimic".


Dimpotriva, copilul trebuie sa spuna tot timpul "Am sa reusesc" sau cel mult "Am sa incerc", atitudine care il va ajuta cu siguranta sa mearga mai departe cu fruntea sus. Singurele lui momente de negare trebuie sa se rezume la o sinceritate de genul "Nu stiu", in ideea ca in secunda doi va cere ajutorul si explicatiile unei persoane care il poate ajuta.

Ce reprezinta increderea in sine pentru copilul tau?

La varste fragede, copilul inca nu are in gandire termenul de "incredere in sine". In orice caz insa, el isi poate da seama daca se simte capabil sa faca ceva anume sau nu, simte cand este apreciat si cand nu si isi cunoaste limitele care de cele mai multe ori il sperie atunci cand nu primeste ajutor
din partea adultilor.

Increderea in sine ii va conferi copilului un sentiment de siguranta de care are nevoie pentru a indeplini diferitele sarcini zilnice. Un copil increzator in sine se descurca mai bine la scoala si reuseste sa isi faca mai multi prieteni, este mai comunicativ si reuseste sa atraga si simpatia profesorilor. In schimb, copilul care da dovada de teama, crispare si interiorizare nu reuseste sa se descurce la fel de bine in viata de zi cu zi. Iar problemele se vor complica o data cu inaintarea in varsta.

Care este rolul parintilor in crearea unei bune imagini de sine copilului lor?

Multi parinti nu isi dau seama de faptul ca ei reprezinta primul si de multe ori singurul model al copilului pe care il au. Parintii sunt cei care isi petrec cel mai mult timp cu copilul si, instinctiv, acestia le asimileaza comportamentul si ideile in cea mai mare parte.

Parintii au astfel un rol capital in dezvoltarea copilului, nu numai fizica, ci mai ales psihica. Parintele trebuie sa aiba grija ca cel mic sa invete lucruri noi, sa fie mereu curios, plin de viata si sa stie cand sa apeleze la cei mari si cand sa se descurce pe cont propriu.



Ce trebuie sa faca parintii?

1. Formularea si tonul fac totul

Atunci cand copilul esueaza, multi parinti obisnuiesc sa il descurajeze si mai mult. Dincolo de supararea celui mic, parintele greseste prin faptul ca ii reproseaza la randul lui esecul. Multi cred ca asa isi ambitioneaza copilul si ca il determina sa fie mai bun data viitoare. Efectul insa este exact pe dos. Copilul este afectat, primeste si reprosul parintelui si nu stie cum sa argumenteze pentru a arata ca nu a facut-o intentionat. El se inchide in sine si este convins ulterior ca intr-adevar nu este in stare de nimic, odata ce parintele este atat de dezamagit.

Incearca o cu totul alta abordare. In loc sa il certi, spune-i ca data viitoare va reusi cu siguranta. Cel mult sugereaza-i sa fie mai implicat si mai constiincios, insa ai grija sa o spui pe un ton prietenos.

2. Fii un model de incredere in sine pentru copilul tau

Asa cum spuneam si mai sus, copilul vede in parinte principalul model. Daca tu esti o persoana pesimista, care nu se simte capabila si care esueaza mai tot timpul, sunt sanse foarte mari ca cel mic sa iti semene.

De aceea fii tu la randul tau o persoana stapana pe situatie, iar copilul se va simti in siguranta si va avea parte in timp de un respect de sine crescut.

3. Asigura-i o atmosfera de siguranta si afectivitate

Copiii crescuti in medii stresante, cu probleme in familie nu se pot dezvolta ca toti ceilalti copii. Ei vor intampina in permanenta o dificultate in a avea incredere in fortele proprii

, prin simplul fapt ca nu se simt in siguranta in mediul de acasa.

Ofera-i copilului tau o atmosfera placuta acasa, invata sa comunici mai mult cu el si cu siguranta vei observa schimbari semnificative in ceea ce priveste confortul lui psihic.

4. Ofera-i sau sugereaza-i activitati placute

Pe cat posibil, incearca sa-i oferi copilului tau si altceva decat acel du-te - vino - scoala - acasa zilnic.
Prezinta-i si ofera-i ulterior posibilitatea de a face un sport, de a face parte dintr-un grup artistic sau de a avea un nou hobby.

Orice tip de activitate extrascolara il poate ajuta pe cel mic sa se dezvolte pe plan personal, il va face mai comunicativ si mai apropiat de cei de varsta lui.

In timp isi poate cunoaste noi aptitudini si va deveni cu mult mai increzator in fortele proprii.