RROMANIPEN-ULeste dharma rromilor, in sens apropiat de acela al conceptului hindus, este legea fundamentala a rromilor sau Constitutia traditiei rrome, sistem de norme, valori si concepte intra-comunitare, care graviteaza in jurul modelului de identitate al culturii traditionale rrome: familia comunitara, acel tip de familie extinsa la nivel de comunitate, care se afla intr-o relatie de dependenta normativa si structurala de comunitatea careia ii apartine. Familia rroma este o famile-rizom, care isi unifica radacinile intr-o tulpina comuna si, in spiritul unei filosofii epicureice a existentei, orientata exclusiv spre prezent, dezinteresata de istorie sau de experienta trecutului, singura istorie care o preocupa este istoria de familie, fiecare individ fiind dator sa-si cunoasca genealogia, nu ca pe o obligatie de studiu, ci in mod firesc, natural, prin relatia cotidiana cu memoria familiala conservata in cutume si tabu-uri.
Pentru a mentine coeziunea structurala si a cultiva coerenta conceptuala, elemente fundamentale ale identitatii, orice model cultural are nevoie de o forma mentis, de o religie in sens etimologic (lat. religo, religere - a lega, a uni), o relatie cu sine si cu transcendenta, suport moral si traseu spiritual de identificare, memorie comunitara si totodata valoare de reprezentare. Aceasta religie poate fi una de raportare la divinul exterior omului, in care fiinta umana se defineste prin relatie cu supranaturalul, iar structurile societatii reflecta acel pattern al cetatii ceresti, edificand temple si palate, construind pentru eternitate, incercand sa faca efemerele lucrari omenesti cat mai durabile prin cultura, abordare specifica societatilor sedentare, culturilor de tip agrar. In acceptiunea sa larga insa, religia poate fi si raportarea la divinul din om sau, mai bine spus, la fiinta umana ca intruchipare a divinului pe pamant, perfectibila in relatia cu sine, in masura in care isi organizeaza viata dupa normele comunitatii careia ii apartine. O astfel de religie intra-comunitara, care nu indeamna omul sa edifice pe pamant, ci sa traiasca preze 727d33h ntul etern, este Rromanipen-ul.
Constient de faptul ca nimic din ceea ce este omenesc nu dureaza, Rromanipen-ul nu edifica cetati, nu construieste si nu consemneaza pentru viitor, ci propune un sistem de relationare cu prezentul, bazat pe valorile memoriei si ale experientei colective, in care modelele culturale au caracter emergent, cresc din ele insele, ca un organism viu. In acest spirit, rromii isi constituie identitatea prin raportare la un prezent continuu, devenit in fiecare clipa viitor continuu care reflecta trecutul continuu sau memoria culturala, conform conceptiei despre timpul circular. Structura sociala inerenta unui asemenea punct de vedere este derivata din ideea descendentei, a continuitatii prin urmasi. Intruchiparile sacre ale acestei religii sunt copiii, soborul clerical - kris-ul batranilor, legea – phralipe (fraternitatea), practica mistica - ujipen ai pakiv (puritatea si onoarea), iar revelatia – familia.
Rromanipen-ul, prin caracterul lui sacru, inalienabil si indubitabil, cu valoare de dogma, se centreaza pe 4 concepte esentiale: phralipe - revelatia relatiilor fraterne din comunitate, de ajutor reciproc, responsabilitate colectiva si impartasire a destinului; pakiv - credinta, respectul, onoarea si increderea reciproca; ujipe - conservarea starii de puritate spirituala si trupeasca; baxt - cultul norocului, al sansei prezente in viata celor care respecta normele phralipe-ului si pakiv-ului, in opozitie cu bibaxt-ul, nenorocul, nesansa care apare in lipsa primelor doua – phralipe si pakiv.
Intreaga filosofie de viata a culturii traditionale a rromilor se bazeaza pe opozitia pur / „uŸo” – impur / „mahrime”, puritatea rituala reprezentand respectarea ordinii si armoniei universale prin conformarea la model, iar impuritatea rituala, invizibila, dar pregnanta spiritual, fiind devierea de la model, deci ruperea echilibrului intracomunitar prestabilit printr-o serie de legi de comportament si conduita, a caror valabilitate a fost indelung verificata prin experienta. Conservarea legilor puritatii este unul dintre cei mai importanti factori de control cutumiar si de protectie a coeziunii intra-comunitare in societatea traditionala a rromilor.
Conceptul de pur, in cultura traditionala a rromilor, implica atat dimensiunea fizica, cat si pe cea spirituala, prima presupunand-o pe cea de-a doua, puritatea trupeasca nefiind altceva decat o reflectare – cauza si efect totodata – a puritatii morale. Corpul omenesc este considerat a fi impartit in doua: partea de la brau in sus pura si partea de la brau in jos impura sau spurcata. Atingerea impurului, de pilda a partilor impure ale corpului (de la brau in jos), atrage dupa sine, printr-un proces de simpatie sau contaminare, inclusiv de ordin spiritual / moral, virusarea respectivei persoane cu raul pe care l-a atins sau impurificarea sa.
In acelasi sens, al conservarii legilor puritatii, principiul de baza al educatiei traditionale rrome este cel al lajimos-ului („rusine”), iar virginitatea fetei la casatorie are valoarea unui sacrament, datorita faptului ca se afla la baza moralei rromani, a conceptiei de pur si impur si presupune un rit de inaugurare, de creatie, ca si prima sarcina si nasterea.
Asa-numitul „pret al miresei” inglobeaza tocmai aceasta valoare, prevalenta altora, ca frumusetea, harnicia si modestia fetei, respectabilitatea si averea familiei ei. Garantie a soliditatii si durabilitatii casniciei, a coeziunii incuscririi si a unui tratament bun al fetei in noua familie, pretul miresei este recunoasterea valorii fetei si a aportului ei material in familie, dupa casatorie, protectie a viitoarei mirese in neamul sotului, dar si garant a respectului reciproc („pakiv”) si recompensa de la parintii baiatului pentru parintii fetei, fara functie de schimb, ci de reprezentare, traditional fiind in aur. Acceptarea unui dar presupune, in mod obligatoriu, oferirea unui dar, reciprocitatea intervenind si in cazul casatoriei, ca mecanism integrator infailibil: plata miresei de catre familia mirelui, completata de zestrea pe care o aduce fata in familie sau schimbul de mirese, in care o fata se casatoreste cu fratele viitoarei sale cumnate, care va fi, la randul sau, sotia fratelui ei.
Greseala de a traduce in limba Celuilalt un concept profund ancorat in mentalul cultural propriu, care nu poate accepta o traducere denotativa, ci numai una conotativ-etnoculturala o fac, deseori, chiar rromii traditionali. Daca un caldarar spune: „asa e la noi, se vand fetele la casatorie”, el traduce gresit in limba romana un concept rrom care nici pe de parte nu inseamna „a vinde”, el incearca, de fapt, sa simplifice faptul ca pentru intelegerea nerromilor, dar, fara sa vrea, legitimeaza punctul de vedere al celor care inteleg gresit situatia si aduce argumente denigratorilor neamului rrom. Care este sensul real al termenilor in limba rromani? Rromii nu folosesc termenul „bikinel” (a vinde) cand este vorba despre casatoria fetelor, ci „pokinel” (a plati), termen al carui sens nu este numai cel denotativ comercial, ci si conotativ, insemnand „a pretui” virginitatea miresei, „a valoriza”, „a pune pret, valoare”, „a compensa”, a schimba simbolul puritatii cu simbolul aurului, ambele valori de reprezentare, onoare si prestigiu social in comunitatea traditionala de rromi. In acest sens, sintagma mai apropiata de adevarul culturii rromani este „pretuirea puritatii miresei”, nicidecum „vanzarea fetei la casatorie”.
In familia traditionala rroma, fiecare persoana ocupa un loc aparte, isi cunoaste si isi respecta statutul si rolul, stie ceea ce ii este permis si ceea ce nu ii este permis. Se previne astfel conflictul de rol, cauza multor traume intrafamiliale din societatile moderne. Rolul jucat in familie de fiecare membru al acesteia presupune obligatii si drepturi bine definite, care nu creeaza confuzii si indoieli. Individul depinde de familia sa si bunul mers al familiei in ansamblu depinde de comportamentul fiecarui individ in parte. Acesta este motivul pentru care, in acest tip de cultura bazata pe valorile colectivitatii, fiecare individ se comporta mult mai responsabil decat in culturile moderne fundamentate pe valorile individuale, pentru ca nu raspunde numai el de actiunile sale, ci raspunde intreaga sa familie. In vreme ce, in culturile moderne, este accentuat aparentul bine individual, in functie de care se regandeste starea comunitatii, deseori sacrificata in scopul realizarii celui dintai, in culturile traditionale, accentul cade pe binele comunitar, pentru care interesul individual ingust poate fi cu usurinta abandonat. Culturile traditionale refuza riscul dezechilibrului in comunitate prin implicarea ritualica permanenta in viata individului. Scopul suprem este coeziunea intra-comunitara in spiritul coerentei legice a existentei umane, pentru evitarea traumelor, fizice si psihice, traite de catre individul abandonat factorului fortuit al iluzoriei libertati din cultura moderna.
Rolurile masculin-feminin nu se definesc ierarhic superior-inferior, ci sunt complementare: barbatul reprezinta capul familiei si este responsabil pentru intretinerea sotiei si copiilor lui; femeia este responsabila de educatia copiilor, treburile gospodaresti, inclusiv prepararea hranei si supravegherea membrilor bolnavi sau batrani ai familiei. Totodata, femeia contribuie la venitul familiei, de pilda prin vanzarea obiectelor produse de barbat.
Un rol important in familia traditionala rroma il joaca “amare phure” („batranii nostri” sau „bunicii nostri”). Primul lucru de remarcat este acela ca denumirea se refera in aceeasi masura la rudele de sange – bunicii – si la toti batranii din comunitate, respectul si grija fiind la fel de mari pentru ambele categorii: “Œun le phuren, on hale maj but manro sar tute.” („Asculta-i pe batrani, ei au mancat mai multa paine decat tine.”). Niciodata o familie traditionala de rromi nu-si va da batranii la azil, oricat de saraci ar fi si oricat de luxos azilul. Batranii sunt elemente de referinta ale familiei extinse, au statutul cel mai inalt in comunitatea traditionala rroma, ei sunt judecatori (rr. krisinitorǎ), daca sunt barbati si vrajitoare / vindecatoare, cu recunoscute puteri magice premonitorii, inductive si taumaturgice, daca sunt femei. Statusul ridicat al barbatului batran tine de intelepciune, onoare, experienta, echilibru si responsabilitate. Statusul ridicat al femeii batrane tine de curatenia rituala, aceasta devenind “uji” (curata) abia dupa menopauza, cand se considera ca ii inceteaza relatiile sexuale care o spurcasera pana atunci.
In comunitatile traditionale, conflictele se rezolva in interior – „maœkar e phralenqe” (intre frati), prin judecata de pace – i kris, precedata de dezbaterea cazului intre rude – o divano; hotararea kris-ului se ia prin consens si justitia este distributiva: ambele parti au partea lor de dreptate si trebuie sa li se dea satisfactie; de vreme ce nu exista adevar absolut, increderea si respectul reciproc sunt bazele comunicarii si ale comuniunii.
Principalele institutiilor rrome de control si sanctiune intracomunitara sunt: i kris (judecata / adunarea traditionala rroma), ca forma de solutionare amiabila a conflictelor intracomunitare; krisinitor-ul (judecatorul), ca instanta de prestigiu moral si reper autoconstitutiv; bulibasa (liderul traditional), ca autoritate suprema in comunitate si ca intemediar in relatiile dintre rromi si autoritatile nerrome; i pakiv (impacare, incredere, onoare, credinta), ca forma de reconciliere si reconstructie a imaginii de sine; o Rromanipen (legea culturii traditionale rrome), ca sistem de norme si valori de referinta ale identitatii intra-etnice; o phralipe (fratie), ca forma de solidarizare intracomunitara si responsabilizare colectiva; o phuro (batranul), ca factor de transmitere a experientelor / valorilor trecutului catre prezent si catre generatiile viitoare; i phuri (batrana) / i drabarni (tamaduitoarea, vrajitoarea), ca factor complementar inductiv-reparatoriu si catalizator-protectiv.
In ceea ce priveste relationarea specifica a rromilor cu sacrul, asadar sarbatorile traditionale rrome, un exemplu concludent este Hardelezi-ul, numit si „Pastele spoitoresc”, sarbatoarea fundamentala a rromilor spoitori, celebrata insa si de o parte a rromilor rudari din sudul tarii, care se desfasoara la o saptamana dupa Pastele ortodox si care reuneste semnificatia pascala cu aceea a Gurbanului musulman. Elementul principal al ritualului este sacrificarea mielului, ofranda catre Dumnezeu, cu scop reparatoriu, taumaturgic, fie pentru insanatosirea cuiva bolnav din familie, fie pentru protectia familiei de necazuri si boli; se poate taia cate un miel si pentru fiecare copil din familie, spre binele si protectia acestuia.
Ritualul sacrificial este complex si cuprinde elemente legate de purificare si de consacrare a sacrificiului. In seara care precede sarbatoarea, femeile ce urmeaza sa jertfeasca mieii impletesc coronite din crengi de salcie si flori si fac asa-numitul brad al mieilor. Coronitele sunt asezate pe capetele mieilor de sacrificat, copiii tin in maini cate doua lumanari, iar mieii sunt pusi sa bea vin dintr-o farfurie (forma de impartasanie). Mieii sunt stropiti cu vinul ramas in farfurie (aspersiune purificatoare si de consacrare a sacrificiului) si li se iau coronitele de pe cap. A doua zi, inainte de sacrificiu, mieilor li se pun inapoi coronitele pe cap, copiii incaleca pe miei si tin in maini lumanari. In timpul sacrificiului canta lautarii, iar barbatii care sacrifica mieii se inchina cu fata catre Rasarit. Femeile care au facut bradul colecteaza in farfurii sangele mieilor sacrificati si fac cu acest sange un punct pe fruntea copiilor, punct care va purta noroc si va proteja copiii de rau pe parcursul intregului an. Pentru ca sacrificiul sa aiba efect, sangele mieilor este strans de femei in vase noi, direct de la gatul taiat al mieilor si nici o picatura de sange care curge din gatul mieilor nu trebuie sa atinga pamantul pentru a nu impurifica sacrificiul. Organele mielului se fierb impreuna cu intestinele, se toaca marunt, se amesteca cu verdeata si se prepara asa numitul drob tiganesc care se imparte copiilor de pe strada. Mieii sunt impartiti in totalitate, familia nu isi opreste nimic. Fiecare mananca ce i-a fost impartit de catre ceilalti. Dupa-amiaza incepe o mare petrecere cu lautari, mancare si bautura, in cadrul careia se fac urari de sanatate care se crede ca vor avea un efect sigur datorat sacrificiului mielului. Finii au obligatia sa-si viziteze nasii, copiii parintii, fratii sau surorile mai mici pe cei mai mari. Petrecerea tine pana seara tarziu, iar lautarii sunt platiti in functie de numarul mieilor sacrificati. Pe masa se pune capul mielului rupt in doua, painea si cana cu vin, dupa care capul familiei rosteste de trei ori urmatoarea formula de consacrare a sacrificiului: „Rromale, phralale, anen tumenqe godi svaqe berœesθe lesqe anavesθar, e anavesθar kodolesθar kaj kerdǎs kado Gurbanos, aj den lesqe jekh bakrorro, jekh bou e manreça aj jekh kuæi e molǎça.” (Rromilor, fratilor, aduceti-va aminte in fiecare an de numele lui, de numele celui care a facut acest Gurban, si daruti-i un miel, un cuptor de paine si o cana cu vin.). Cei prezenti raspund „Amin” si trec la masa. Astfel se preia traditia Gurbanului din an in an si din om in om. La masa de Gurban participa in exclusivitate cei curati, cai care au pastrat regulile abstinentei alimentare (post) si sexuale si cei care nu au fost declarati spurcati (rr. „maxrime”) de catre i kris rromani (adunarea de judecata a rromilor). Semn ca este vorba despre o jertfa ritualica cu rol inductiv-reparatoriu, iar nu despre o masa oarecare, resturile mielului nu se dau animalelor, ci se ingroapa.
La ursarii din Moldova, se celebreaza Joia Verde, o sarbatoare care se desfasoara fie la o saptamana dupa Pastele ortodox, de Pastele Blajinilor, fie in prima joi dupa Pastele ortodox, fie de Inaltare / Ispas si se caracterizeaza prin iertarea reciproca a greselilor de peste an si printr-o petrecere cu semnificatie premaritala. Fetele de maritat sunt scoase la joc, nu inainte de a se cere invoirea parintilor. Astfel are loc o prima intelegere intre parinti in vederea viitoarei casatorii a copiilor lor. Uneori, fetele fug sau sunt furate de baieti in aceasta zi, urmarea fiind tot o casatorie, insa dupa ce tinerii isi cer iertare de la parinti.
La 8 septembrie, de Sfanta Maria Mica, se desfasoara cea mai importanta sarbatoare a caldararilor: pelerinajul la Costesti (judetul Valcea), complex ritualic cu rol de a reaseza ierarhiile de putere in neam si de a reconfirma traditia de familie, ritual de purificare la biserica, prin rugaciune si inchinare, dar si prilej de incuscrire, de arvunire a mireselor si de stabilire a unor relatii economice intre comunitati. Rromii caldarari din toata tara, inclusiv cei care nu sunt ortodocsi, vin la manastirea Bistrita si pentru a se ruga la mormantul unui calugar despre care legenda spune ca era rrom si, in urma cu sute de ani, ii trata cu buruieni pe rromii bolnavi si le dadea sa manance din roadele pamantului. Rromii il roaga pe Dumnezeu sa nu-i lase prada foametei si bolilor.
Pelerinajul reuneste toate comunitatile de caldarari de pe cuprinsul tarii si are rolul de a reaseza ierarhiile de putere in neam, de a verifica factorii de control social, de comunicare intra-comunitara (functie fatica) si de reconfirmare a traditiei de familie. Dupa ritualul de purificare la biserica prin rugaciune, inchinare si ofranda, urmeaza marcarea teritoriilor pe care vor sta caravanele vreme de doua zile. Petrecerea este un pretext de xanamik (incuscrire) si rituri premaritale, de arvunire a mireselor si stabilire a unor relatii economice intre comunitati.
Pentru ca reflectia din cadrul acestui material se refera mai ales la istorie, este important de inteles cum percep rromii istoria, in comparatie cu perceptia istoriei de catre nerromi. Cand folosim termenul de nerromi, ne referim, in acest caz, mai ales la modelul mental produs de civilizatia europeana occidentala, bazata pe viziunea rationalist-carteziana asupra cunoasterii.
Nerromii sunt, in cea mai mare parte, popoare sedentare, asadar vad mereu aceleasi locuri si se relationeaza intotdeauna cu aceleasi persoane, vecinii, cu care isi creeaza relatii stabile, de lunga durata. Aceste relatii stabile conduc la statuarea de norme si obligatii reciproce strict determinate. Stiind ca se vor afla mereu in acelasi loc, nerromii edifica / construiesc pentru viitor, dar sunt interesati si de trecut, de istorie, privesc timpul ca durata, timp liniar, cronologic, perceput prin intermediul rationalitatii.
Spre deosebire de nerromi, rromii au fost si inca sunt, unele subgrupuri, in unele spatii, un popor nomad, asadar vad mereu alte locuri si se relationeaza cu alti oameni, cu care nu dezvolta relatii de durata, ci temporare, comerciale / de schimb, de adaptare imediata la limbajul alteritatii, fara prea multe obligatii pe termen lung. Stiind ca se nu vor afla niciodata in acelasi loc, nu edifica / nu construiesc pentru viitor, dar nici nu sunt interesati de trecut, de istorie, nu privesc timpul ca durata, ci ca prezent continuu; exista deci numai ziua de astazi. Rromii nu percep timpul ca fiind liniar, ci ca fiind circular, anticronologic, viziune originara in perceptia marcata de irationalism a cunoasterii.
Toate acestea conduc la concluzia ca demersul de prezentare clasica, cronologic-rationalista si mecanicista a istoriei rromilor se afla in dezacord cu perceptia acestora fata de timp, asadar pare a nu avea sens. Cu toate acestea, in elaborarea materialului de fata, pentru ca acesata este destinat uzului pedagogic, s-a utilizat conventia didacticismului rationalist. Materialul este mai ales in folosul alteritatii, incercand sa urmareasca paradigma de gandire a nerromilor, pentru a le facilita acestora intelegerea celor mai importante momente dintr-o istorie a rromilor exterioara modelului de gandire rrom.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu