Se spune ca, la inceputurile lumii, Creatorul adunase toate sentimentele si trasaturile umane pe una si aceeasi corabie, care naviga catre pamantul gazduind oamenii inca nesimtitori. Chiar inainte de a ajunge la destinatie, vasul s-a izbit de o stanca si toate sentimentele s-au repezit inspaimantate sa ajunga la o barca de salvare.
Nu se stie de ce, poate datorita naturii ei visatoare, Dragostea a intarziat sa ajunga pe punte. Corabia incepea deja sa se scufunde , iar ea a privit cu speranta in jurul ei.
Sentimentul Prosperitatii parea sa ii fie cel mai apropiat, asa ca Dragostea i-a strigat : " Poti sa ma iei si pe mine ?" " Vai , nu cred ca se poate ", i-a raspuns grabita Prosperitatea , " vezi tu , barca imi este plina de bogatii , de aur , argint si diamante si nu mai am loc pentru tine "
Vanitatea se pregatea si ea sa isi desprinda barca de vas, asa ca Dragostea a facut apel la ea : " Te rog, ia-ma si pe mine. Nu mai este mult si corabia se va duce la fund ." Vanitatea i-a raspuns cu nasul pe sus : " Nu ai ce cauta barca mea . Parca vad ca o sa mi-o murdaresti cu picioarele tale murdare."
Tristetea tocmai incepuse sa traga din vasle, iar Dragostea i-a cerut si ei ajutorul, dar nici de aceasta data nu a avut succes. Tristetea i-a zis ingandurata :" Nu , nu pot sa te iau cu mine. Sunt asa de melancolica , incat nu as suporta pe nimeni in apropierea mea."
Fericirea era atat de absorbita de ea insasi incat nici macar nu a luat in seama apelurile de ajutor ale Dragostei.
Parasita de toata lumea si ingrozita de iminentul naufragiu, Dragostea aproape ca se resemnase atunci cand a auzit o voce ferma : " Vino in barca mea , te voi duce eu pana la tarm."
Fara sa mai arunce vreo privire catre salvatorul ei, Dragostea s-a aruncat in barca si a lesinat pe loc datorita framantarilor de pana atunci.
Atunci cand s-a trezit intinsa pe pamant ferm, Dragostea a vazut pe aproape Cunoasterea si a intrebat-o : " Stii tu oare cine mi-a dat o mana de ajutor atunci cand toti cei din jurul meu ma parasisera ?"
"Cunoasterea a suras binevoitoare si i-a raspuns : "Desigur, Timpul a fost acela care te-a salvat."
"Bine , dar de ce i-ar pasa Timpului atat de mult de mine ?" , s-a minunat Dragostea.
Cuvintele Cunoasterii au venit parca de la sine :
" Pentru ca numai Timpul iti cunoaste adevarata maretie si tot ce iti sta in putinta. Numai Dragostea poate aduce pacea si fericirea pe acest pamant."
"Artistul este un frate al oamenilor carora are sa le comunice in secret ceva ce natura i-a incredintat numai lui. (George Enescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu